Încheiem anul așa cum ne-a fost tot: cântând, împreună cu voi.
Suntem foarte bucuroși să pornim în mini-turul finalului de an și să revenim în niște locuri dragi nouă. Asta pentru că voi ne-ați chemat, iar noi ne-am dorit mult să ne reîntoarcem. Am avut un an plin, am ajuns aproape peste tot unde ne-am propus, am legat prietenii noi, iar gașca de oameni la lună a crescut mare-mare, lucru care ne face tare fericiți. Înseamnă că ne-am găsit unii cu alții și am făcut bine ce am făcut și de data asta. Iar planul nostru e ca la anul să fie și mai și. O să lansăm Fazele Lunii, apoi o să începem să vă arătăm din cântecele noi, pe măsură ce or să fie gata de arătat. Dar până atunci, hai cu noi și de data asta.
om la lună | End of 2023 Tour. Iași — Underground Pub
-----
om la lună este o trupă rock din București, cu multiple influențe - de la alternative și indie, la post-punk și electro-rock, iar versurile poetice dau o semnătură personală trupei. S-a format în 2018 ca proiect solo al lui Doru Pușcașu, remarcându-se încă de la început pentru demersul sincer de poezie cântată, iar toamna lui 2019, lui Doru i s-au alăturat Dragoș Strat, Cătălin Constantin și Adrian Maraloiu, om la lună devenind astfel full band.
Trupa are la activ trei albume de studio: “Dans” (2020), compus și înregistrat în perioada de lockdown; “În caz de om la lună, strigați om la lună stânga/dreapta, după caz” (2021) și “Echilibru” (2022) și a devenit, în cei patru ani de activitate continuă, foarte apreciată pentru mesajul autentic și încărcat de vulnerabilitate și pentru sinceritatea fiecărei apariții. om la lună a crescut cu fiecare concert, cu fiecare episod de muzică și storytelling, transformând fiecare apariție într-o experiență foarte intimă, memorabilă, ce apropie oamenii într-un mod iremediabil.
La cinci ani de la înființare, om la lună a devenit una dintre cele mai populare și iubite trupe de rock alternativ/indie rock din România, cu participări la festivaluri importante, cu numeroase concerte sold out și cu o comunitate de fani devotați în toată țara.