ELVEN BIRD

lansare album
ELVEN BIRD lansare album

ELVEN BIRD

lansare album

Cântăreața și compozitoarea Elven Bird lansează albumul “The Japanese Tree”, cel de-al treilea album de studio al artistei.
 Alături de artistă, pe scenă se vor afla: Eduard Zecheru (violoncel), Adrian Flautistu (contrabas), Vlad Tohănean (percuție).
Concertul de lansare îi are ca invitați speciali pe: Dan Byron, Alexei Țurcan, Cătălina Oana Beta.
 Albumul 'The Japanese Tree' cuprinde 10 cântece instrumentate acustic (chitară, pian, voce,
violoncel, contrabas, acordeon, guitar bowing, percutie, lapsteel) și reprezintă un material
discografic deosebit în peisajul muzical autohton, atât prin finețea interpretării vocale a artistei, dar și prin compozițiile originale, cu o paletă de diferite stări, dispuse precum capitolele unei povești de suflet, de păstrat și adus aminte în versuri cântate.
 
Numele de 'Elven Bird' semnifică o pasăre elfa, misterioasă, care-și cântă povestea indiferent de  numarul sufletelor care o ascultă, pur și simplu din bucuria de a cânta si de a exista sub cerul de noapte. Este inspirat din mitologia lui Tolkien, unde acesta vorbea despre elfii care cânta singuri sub stele, în minunăția completă a lumii.
 
Albumul va fi disponibil atât în format digital cât și vinil. Discul în variantă vinil poate fi comandat de aici: https://elvenbird.bandcamp.com/
Elven Bird poate fi găsită aici: Instagram | Facebook | Youtube | Spotify | Apple Music
 
Proiectiile video: Daniel Munteanu (Moondash Project - www.moondash.net)

 

 

На даний момент у нас немає запланованих майбутніх вистав.

Будьте в курсі ваших улюблених подій

Підписатися

ми також рекомендуємо


Ecouri pentru Cella Festivalul AICI A STAT - Ediția Cella Delavrancea
18:00 - Четвер, 15 Жовтень
Ecouri pentru Cella
location_on Galeria Madrigal
WUNDERREICH DER NACHT / MINUNATUL REGAT AL NOPȚII Festivalul SoNoRo
19:00 - Вівторок, 3 Листопад
WUNDERREICH DER NACHT / MINUNATUL REGAT AL NOPȚII
location_on MNAR - Sufrageria Regală
Cosmic Chord Festivalul SoNoRo
19:00 - Субота, 7 Листопад
Cosmic Chord
location_on Ateneul Român
ABONAMENT CLUJ-NAPOCA Festivalul SoNoRo
10-15 Noiembrie 2026
ABONAMENT CLUJ-NAPOCA
location_on Cluj-Napoca