Acasă în blocul Estic. Cinci ipostaze ale locuirii colective în perioada socialistă

În Europa există peste 200 de ‚orașe noi’ și numeroase ‚cartiere satelit’. Ele au fost construite de la zero în perioada postbelică prin standardizare și prefabricare pentru a găzdui în principal forța de muncă industrială. Deși dezvoltate în contexte diferite, acestea împărtășesc o origine, o organizare funcțională, o concepție și o vîrstă similare. În Europa de Est, în perioada socialismului de stat, marile cartiere întruchipau viziunea asupra locuirii ca un drept, mai degrabă decât ca un merit economic, oferind o infrastructură echitabilă pentru viața colectivă.

„Acasă în blocul Estic” propune o serie de filme documentare realizate în diferite țări din Europa Centrală și de Est – Cehoslovacia, Polonia, Republica Democrată Germană, România – între anii 1959 - 1987, care prezintă diferite ansambluri de locuințe colective nou construite. Aceste producții surprind diverse momente din viața acestor ansambluri, de la șantierul parțial locuit și poveștile primilor pionieri, până la viața în cartierul trăit, formarea unor relații de vecinătate și a dezvoltarea unui mod de a locui specific.  

Prezentarea unor producții documentare din mai multe țări socialiste relevă similarități surprinzătoare, dar și nuanțe care particularizează fiecare loc. Acoperind registre variate, de la eseu, la reportaj-anchetă, monografie sau cercetare sociologică, reprezentările locuirii reflectă atât discursul oficial și capacitatea de acțiune a cineaștilor, cât și realitățile sociale și viața de zi cu zi a locuitorilor. În contextul regional actual, în care aceste cartiere sînt percepute ca locuri fără istorie și identitate în care doar se locuiește, sperăm ca filmele reunite în acest program să redeschidă discuția despre aceste cartiere cu o istorie socială complexă, o moștenire comună a proiectului locuirii publice.

Domy Z Panelu [Case prefabricate] (Jiri Menzel, 1959) Cehoslovacia 7 minute

Realizat în 1959 de Jiří Menzel, pe când era student la Facultatea de Film și Televiziune (FAMU) din Praga, documentarul contrastează ipostaze ale vieții de zi cu zi în curțile interioare ale locuințelor dărăpănate din cartiere vechi cu promisiunea noului oraș, construit din prefabricate. Strălucind în soarele puternic asemenea unor insecte gigantice, utilajele de construcție, dirijate de muncitori, asamblează panourile uriașe ale viitoarelor locuințe, care se înșiră ordonat în peisajul orașului. Principiile enunțate în comentariul filmului reiau câteva din idealurile programului urbanismului modernist,  de la aspirația de a asigura o „locuință pentru toți” până la preocuparea pentru accesul la lumină naturală, aer și vegetație.

Zablacene Mesto [Orașul acoperit de noroi] (Václav Táborský, 1963) Cehoslovacia 9 minute

Asociat cu curentul progresist al documentarului cehoslovac din anii 1960, Václav Táborský dezvoltă o abordare personală a metodei cinéma vérité în explorarea realităților societății socialiste, surprinzând viața cotidiană din noile cartiere de blocuri ale Pragăi, unde locuitorii își încep existența în mijlocul șantierelor încă neterminate. Oglindit în bălți, purtat pe tălpi și curățat cu încăpățânare de pe încălțăminte, noroiul pare să fie un element nelipsit din peisajul cartierelor nou construite. Pentru a ajunge acasă, locatarii trebuie să traverseze zilnic șantierele încă active, strecurându-se printre excavatoare și camioane, cu cizmele în picioare și pantofii de schimb în sacoșe. Copiii, în schimb, transformă noroiul și materialele de construcție abandonate în prilejuri de joacă. Printr-un montaj plin de umor și asocieri vizuale neașteptate, în care blocurile aliniate sunt asemuite unor cutii de chibrituri, iar panourile prefabricate unor grămezi de biscuiți, documentarul surprinde deopotrivă entuziasmul mutării în locuințe noi și micile absurdități ale vieții într-un cartier încă neterminat.

O Nowej to Hucie [Despre Nowa Huta…] (Bronislaw Cieslak, 1974) Polonia 21 minute

La a 25-a sa aniversare, filmul își propune să realizeze o monografie a cartierului industrial Nowa Huta, din Cracovia. Folosind pretextul localizării primei clădiri construite în cartier, filmul explorează prin interviuri de stradă percepția locuitorilor asupra originilor cartierului. Imagini de arhivă, împreună cu mărturii ale primilor locuitori, documentează construcția și dezvoltarea cartierului împreună cu cea a uzinei siderurgice. Combinînd rememorările experiențelor constructorilor cu rutina zilnică a locuitorilor din anii 1970, Nowa Huta este reprezentată nu doar ca rezultatul planificării urbane științifice, dar și ca un cartier trăit, de o comunitate urbană consolidată.

Ioane cum e la construcții (Sabina Pop, 1983) Romania 13 minute

În disonanță cu șlagărul de muzică ușoară vesel și optimist de pe coloana sonoră, camera surprinde peisajul dezolant de la periferia Bucureștiului văzut din rata cu care tinerii muncitori care locuiesc în afara orașului fac naveta în fiecare dimineață. Proaspăt absolventă a secției de Regie din IATC, regizoarea Sabina Pop își găsește interlocutori printre tineri de vârsta ei, ale căror scurte intervenții se întrețes pe fundalul sonor al documentarului: muncitori și muncitoare care descriu pe mai multe voci viața pe șantier, dar și visele lor, dintre care cel mai pregnant este acela de a primi repartiție pentru o locuință în oraș și de a lăsa în urmă viața în căminele de nefamiliști.

Leben in Marzahn - Ein Filmteam fragt sich durch [Viața în Marzahn – O echipă de filmare caută răspunsuri] (Peter Klotz, 1987) RDG 28 minute

Sub pretextul unui schimb temporar de locuință, care o aduce pe tânăra protagonistă pentru o lună în Marzahn, la periferia Berlinului de Est, reportajul realizat pentru televiziunea est-germană propune o incursiune sociologică în viața unuia dintre marile ansambluri rezidențiale ale orașului. Prin interviuri cu locatarii, dar și cu reprezentanți ai administrației publice și arhitecții responsabili de proiectarea clădirilor și a dotărilor colective, echipa de filmare investighează condițiile de locuire și organizarea vieții cotidiene, de la accesul la spații verzi, magazine și mijloace de transport în comun până la facilitățile destinate petrecerii timpului liber. Explorarea continuă prin discotecile, restaurantele și cluburile sportive din zonă, iar reportajul include chiar și scurte interludii publicitare care promovează întreprinderile, fabricile și serviciile locale.

Panelkapcsolat/Prefab people [Vieți prefabricate], (Béla Tarr, 1982), Ungaria

Ultimul film din „trilogia proletară” a lui Béla Tarr, începută cu Family Nest (1979) și continuată cu The Outsider (1981), Prefab People conturează un portret intim al unei generații și  unei clase sociale. Episoadele din viața de familie a unui cuplu din mediul muncitoresc, Férj și Feleség, se succed într-o construcție non-lineară (cearta, micul dejun în familie, temele copilului cel mare, o seară la restaurant, aniversarea a 9 ani de căsnicie, cearta etc.) Narațiunea circulară a filmului debutează abrupt chiar în punctul culminant al conflictului dintre cei doi soți. Férj își face bagajele și o anunță pe soția sa, aflată în mijlocul unei crize, cu un bebeluș care plânge în brațe, că pleacă. Plânsul lui Feleség este nevrotic, acaparator, fără soluții, semn al unei inadecvări profunde față de rolul care îi revine în cadrul familiei.

Tarr practică un cinema lipsit de artificii, filmat într-o manieră apropiată de cinéma vérité, cu încadraturi strânse ale camerei care contribuie la senzația de claustrofobie a personajelor și amplifică imposibilitatea individuală. Spațiul apartamentului joacă un rol important în dramaturgia filmului: pe de-o parte descrie generic condiția socială care determină orizontul de viață al protagoniștilor și pe de altă parte, reprezintă în particular decorul disoluției conjugale. În filmul lui Tarr, locuirea în comun are efectul de a izola familiile, fiecare în propriul ei cadru prefabricat. Desprinsă de orice vecinătate, povestea capătă valoare exemplară. Vedem blocuri, sute de apartamente la fel, dar niciun semn al comunității.