Retrocinemateca: PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR (1965)

volume_up RO
Retrocinemateca: PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR (1965)

Retrocinemateca: PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR (1965)

volume_up RO

Director: Liviu Ciulei
Cast: Liviu Ciulei, Ștefan Ciubotărașu, Victor Rebengiuc
Genre: Dramă, Război
Duration: 2h 38m
Country: România
Language: RO
Year: 1965

În timpul primului război mondial, Apostol Bologa (Victor Rebengiuc), un tânăr însuflețit de aventuri romantice, se înrolează voluntar pe front, pentru a-i dovedi dragostea logodnicei sale, Marta (Mariana Mihuț), că și el este capabil să rivalizeze cu ulanii maghiari, după care aleasa inimii sale se dădea în vânt. Pe frontul din Galiția, el se acoperă de bravură, fiind decorat și avansat la gradul de locotenent. Este cooptat apoi de Curtea marțiala, unde îl condamnă, cu toată covingerea, la moarte prin spânzurare, pe sublocotenentul ceh Svoboda (Valeriu Arnăutu). După execuție, află de la noul comandant de companie, căpitanul Klapka (Liviu Ciulei), motivele pentru care Svoboda încercase să dezerteze. Din acest moment începe să aibă mustrări de conștiință, iar încercarea de a găsi noi argumente și justificări îi sporește neliniștea și obsesia vinovăției devine chinuitoare. Aflând apoi că regimentul său va fi trimis pe frontul românesc, se hotăraște să dezerteze, este rănit și internat în spital. Îndragostit de unguroaica Ilona (Ana Szeles), fiica groparului Vidor (Laszlo Kiss), în casa căruia este încărtiruit, Bologa rupe în timpul concediului de convalescență logodna cu Marta. La scurt timp după reîntoarcerea la unitate, este chemat din nou la Curtea marțială. Acum urmau să fie judecați niște țărani, considerați spioni fiindcă se duceau să-și muncească ogoarele peste liniile interzise convențional de armata austro-ungară. Bologa nu mai poate suporta gândul de a fi complice la condamnarea unor oameni nevinovați și hotărăște să dezerteze. Este prins, condamnat și spânzurat.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

Subscribe

we also recommend


MAIORUL ȘI MOARTEA / THE MAJOR VERSUS DEATH Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
MAIORUL ȘI MOARTEA / THE MAJOR VERSUS DEATH
location_on Online
O LUMINĂ LA ETAJUL ZECE / A LIGHT ON THE TENTH FLOOR Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
O LUMINĂ LA ETAJUL ZECE / A LIGHT ON THE TENTH FLOOR
location_on Online
ENIGMELE SE EXPLICĂ ÎN ZORI / MYSTERIES UNRAVEL AT DAWN Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
ENIGMELE SE EXPLICĂ ÎN ZORI / MYSTERIES UNRAVEL AT DAWN
location_on Online
BIRD smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
BIRD
location_on Online