My Child. Luna istoriei LGBT

Muzeul Național de Artă Contemporană împreună cu One World Romania vă invită la proiecția filmului „My Child”/„Copilul meu”, un film despre cum părinții unor tineri LGBT din Turcia au învățat să le accepte identitatea și chiar au devenit activiști pentru drepturile acestora.

Muzeul va proiecta filmul în contextul creșterii acțiunilor publice homofobe, precum manifestațiile recente de la cinematorgraful MȚR. În 4 februarie, un grup naționalist-ultraortodox a întrerupt filmul “120 de bătăi pe minut”, câștigătorul marelui premiu al juriului la Cannes 2017. Protestatarii au jignit publicul pe motiv că promovează homosexualitatea. Considerăm că toleranța și promovarea drepturilor omului stau la baza unei socieți deschise și că trebuie susținute eforturile de multiplicare a acestor valori. 

SINOPSIS MY CHILD / COPILUL MEU

Turcia, 2013, 82'
Can Candan

Cum ai reacționa dacă copilul tău ar fi gay? L-ai respinge? Te-ai ruga pentru el? L-ai iubi în continuare? Ca parinte, cum te împaci cu orientarea sexuală a fiului tău, dacă se întâmplă să fie diferită de norma hetero? 

„My Child”/„Copilul meu” prezintă un grup de părinți ai unor persoane LGBT, care au depășit momentul dificil când au acceptat adevărata identitate sexuală a copiilor lor. Filmați în propriile locuințe, în prim-planuri frontale, stil Errol Morris, părinții vorbesc despre cele mai intime anxietăți trăite în momentul în care au realizat prin ce trec copiii lor într-o societate conservatoare de tipul Turciei contemporane. Pentru ei, conștientizarea identității LGBT a copiilor lor a presupus o versiune proprie de ‘coming-out’ ce a culminat cu descoperirea „activismului din dragoste”. 

„My Child”/„Copilul meu” nu e nici o lecție de parenting alternativ și nici un film educațional de tip advocacy pentru „cauza LGBT”. Este o poveste profund umană cu părinți reali care se redescoperă pe ei și pe copiii lor, și decid să îi susțină în mod activ. Dacă o bunică de 80 de ani din Turcia rurală poate să își accepte nepotul așa cum este, ce scuză avem noi, ceilalți? 

„Am realizat în ultimii ani că părinții nu au fiice sau fii, ci au copii. Credeam că am o fiică, dar am realizat că, de fapt, am un fiu. Însă ceea ce contează pentru mine e că el e copilul meu, pur și simplu.”