Moșteniri coregrafice: Perspective

Moșteniri coregrafice: Perspective

Moșteniri coregrafice: Perspective

La 30 de ani de la dispariția lui Oleg Danovski, seria documentară „Moșteniri coregrafice” continuă cu episodul Perspective”, un film care întregește portretul uneia dintre cele mai importante personalități ale dansului românesc. Documentarul urmărește ultima etapă a creației lui Oleg Danovski, marcată de înființarea la Constanța, a primului teatru de balet din România și reconstituie, totodată, evoluția companiei create de marele regizor-coregraf - un fenomen cultural naţional, care s-a bucurat de o recunoaștere remarcabilă și pe scenele internaționale.  

În cei 18 ani de activitate la Constanța, Oleg Danovski a semnat aproximativ 33 de premiere, de dimensiuni şi în stiluri variate. Prin geniul său coregrafic, a construit pentru companie un repertoriu unic și original, valorificat de talentul dansatorilor, în care modernitatea se armoniza cu tradiția. 

Proiecția este însoțită de expoziția itinerantă ,,Oleg Danovski. Retrospectivă coregrafică”, care urmărește etapele unei cariere excepționale, desfășurată pe parcursul a aproape șase decenii. Extrasele din articolele din presa vremii și fotografiile de arhivă documentează momente importante din creația lui Oleg Danovski, punând în valoare continuitatea și amploarea moștenirii sale coregrafice. 

Proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. 

location_on Ort
calendar_month Datum
payments Preis
bookmark Bestellen
location_on Ort
calendar_month Datum
19:00 - Dienstag, 29 September 2026
bookmark Bestellen
0 Lei (Acces pe bază de bilet cu valoare zero)

Bleiben Sie auf dem Laufenden mit Ihren Lieblingsveranstaltungen

Abonnieren

Wir empfehlen auch


MITICĂ POPESCU Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
MITICĂ POPESCU
#comedie
location_on Online
O SCRISOARE PIERDUTĂ / THE LOST LETTER Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
O SCRISOARE PIERDUTĂ / THE LOST LETTER
location_on Online
Despre trup și suflet / On Body and Soul smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
Despre trup și suflet / On Body and Soul
location_on Online
Up & Away / Covorul zburător (2018)
disponibil pentru vizionare 24 de la achiziția biletului
Up & Away / Covorul zburător (2018)
location_on Online