Moșteniri coregrafice: Perspective

Moșteniri coregrafice: Perspective

Moșteniri coregrafice: Perspective

La 30 de ani de la dispariția lui Oleg Danovski, seria documentară „Moșteniri coregrafice” continuă cu episodul „Perspective”, un film care întregește portretul uneia dintre cele mai importante personalități ale dansului românesc. 

Documentarul urmărește ultima etapă a creației lui Oleg Danovski, marcată de înființarea la Constanța, a primului teatru de balet din România și reconstituie, totodată, evoluția companiei create de marele regizor-coregraf - un fenomen cultural naţional, care s-a bucurat de o recunoaștere remarcabilă și pe scenele internaționale.  

În cei 18 ani de activitate la Constanța, Oleg Danovski a semnat aproximativ 33 de premiere, de dimensiuni şi în stiluri variate. Prin geniul său coregrafic, a construit pentru companie un repertoriu unic și original, valorificat de talentul dansatorilor, în care modernitatea se armoniza cu tradiția.

Proiecția este însoțită de expoziția itinerantă ,,Oleg Danovski. Retrospectivă coregrafică”, care urmărește etapele unei cariere excepționale, desfășurată pe parcursul a aproape șase decenii. Extrasele din articolele din presa vremii și fotografiile de arhivă documentează momente importante din creația lui Oleg Danovski, punând în valoare continuitatea și amploarea moștenirii sale coregrafice.

Proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

location_on Lieu
calendar_month Date
payments Prix
bookmark Commande
location_on Lieu
calendar_month Date
18:30 - Mardi, 13 Octobre 2026
bookmark Commande
0 lei (Acces pe bază de bilet cu valoare zero)

Restez à Jour avec Vos Événements Préférés

S'abonner

nous vous recommandons


MOROMEȚII / MOROMETE FAMILY Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
MOROMEȚII / MOROMETE FAMILY
location_on Online
AMINTIRI DIN COPILĂRIE / RECOLLECTIONS FROM CHILDHOOD
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
AMINTIRI DIN COPILĂRIE / RECOLLECTIONS FROM CHILDHOOD
location_on Online
Tărâmul Binecuvântat / God’s Own Country smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
Tărâmul Binecuvântat / God’s Own Country
location_on Online
Carnet de 5 Bilete Cinema ARTA
Valabil 2 luni de la data achiziționării
Carnet de 5 Bilete Cinema ARTA
location_on Cinema ARTA Cluj
SUCCES DE PUBLIC | THE BIG HIT smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
SUCCES DE PUBLIC | THE BIG HIT
location_on Online
Tyúk | Găina Filmtettfeszt 2026
13:30 - Dimanche, 11 Octobre
Tyúk | Găina
location_on Cinema ARTA Cluj