Balul mascat KINOdiseea – ediție dedicată călătoriilor

Balul mascat KINOdiseea – ediție dedicată călătoriilor

Balul mascat KINOdiseea – ediție dedicată călătoriilor

Balul mascat KINOdiseea, eveniment cu tradiție în cadrul festivalului, are loc anul acesta la Teatrul Elisabeta din Bucureşti (Blv. Regina Elisabeta nr. 45) duminică, 20 noiembrie, între orele 11:00 – 14:00.

Această ediție este dedicată călătoriilor în gând și în faptă, cei mici putându-și descoperi tribul din care fac parte, și vor descoperi tărâmuri nemaivăzute la atelierele de drumming prin metoda Totem, în care limbajul este sunetul tobelor africane, ale maracas-urilor amerindiene și ale apelor din tobele siberiene.

Facilitatorii atelierelor sunt Jean-Baptiste Odobestianu – musicoterapeut cu experiență de peste 12 ani în domeniu și Ana-Maria Anghelescu – antropolog, cu specializare și în teatru de improvizație.

La inceputul evenimentului fiecare copil va primi un bilețel cu tribul din care face parte iar atelierele vor fi împărțite pe categorii de vârstă, după cum urmează: 2-5 ani Tribul Masai (cei mici vor participa însoțiți de un părinte), 6-8 ani Tribul Navajo,  9-12 ani Tribul Maori și 13-16 ani Tribul Cucuteni. Atelierele se vor desfășura în sesiuni de câte 20 de minute, între orele 11:30 – 13:30 (Tribul Masai, 11:30 – 12:00, Tribul Navajo,  12:00 – 12:30, Tribul Maori 12:30 – 13:00 și Tribul Cucuteni 13:00 – 13:30), deci este important ca micuții care își doresc să participe la ateliere să ajungă cu jumătate de oră înainte de începerea fiecăruia.

La Bal va exista un colț cu costume de închiriat, al căror cost nu este inclus în prețul biletelor, dar încurajăm participanții, fie ei mari sau mici, să își aducă și propriile costume de acasă.

Pe toată durata evenimentului se vor desfășura sesiuni de facepainting gratuite cu Creative Arts și de tatuaje temporare cu henna cu Henna Journey (costul tatuajelor nu este inclus în prețul biletului și se stabilește în funcție de model și de complexitatea lui).

Cei mici ne pot lăsa și poveștile lor de călătorie în colțul dedicat de storytelling și îi așteptăm să umple și harta noastră cu destinațiile de vacanță preferate.

La final sau oricând între orele 11:00 – 14:00, participanții își pot imortaliza experiența pe un magnet de la photo booth-ul interactiv adus de Doityourselfie. Costul magnetului nu este inclus în bilet, pozele din galeriiile postate pe FB KINOdiseea în schimb, da.

Participarea la Balul Mascat KINOdiseea costă 10 lei, atât pentru adulți, cât și pentru copii,  include participarea la ateliele de drumming și la sesiunile de facepainting dar nu include costul închirierii costumelor, al tatuajelor cu henna și al pozelor printate pe magneți.  Biletele se achiziționează în avans, pe eventbook.ro și la intrarea în Teatrul Elisabeta, în ziua evenimentului, în limita locurilor disponibile.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


CIPRIAN PORUMBESCU / THE BALLAD Cinemateca Online
disponibil până la 31.12.2022, 72h de la achiziționarea biletului
CIPRIAN PORUMBESCU / THE BALLAD
Online
NEAMUL ȘOIMĂREȘTILOR / THE HAWKS Cinemateca Online
disponibil până la 31.12.2022, 72h de la achiziționarea biletului
NEAMUL ȘOIMĂREȘTILOR / THE HAWKS
Online
CLOSE smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
CLOSE
Online
Strange Days F-SIDES
20:00 - Tuesday, 7 May
Strange Days
Cinema ARTA Cluj