Journey To The Sun

F-SIDES
Journey To The Sun F-SIDES

Journey To The Sun

F-SIDES

Journey to the Sun, r. Yeşim Ustaoğlu, 1999

Considerat primul film turcesc care include dialoguri în limba kurdă, Journey to the Sun/Güneşe Yolculuk urmărește relația de prietenie dintre Mehmet (Newroz Baz), originar din vestul Turciei, și Berzan (Nazmi Qirix), provenind din estul îndepărtat al acesteia, în Istanbulul sfârșitului de secol al XX-lea. Cu toate că amândoi au slujbe nesigure care îi plasează la periferia societății (Mehmet identifică fisurile din alimentarea cu apă a orașului cu ajutorul unui baston metalic, Berzan vinde ilegal casete cu muzică la o tarabă de pe malul mării), unul dintre ei este privilegiat față de celălalt în ochii autorităților prin originea lui geografică și nu cunoaște existența unor diferențieri etnice și sociale, în timp ce celălalt e pe ascuns activist politic. Atunci când este arestat dintr-o confuzie și etichetat drept kurd, Mehmet este exclus din sânul comunității și împins tot mai la marginea societății, lucru care îl aduce mai aproape de perspectiva lui Berzan. Pe fondul intensificării violenței instituționale asupra protestatarilor kurzi, Mehmet pornește într-o călătorie la est, spre satul prietenului lui, în timpul căreia descoperă ororile discriminării etnice și începe să vadă lumea prin ochii celuilalt.

Opening Talk: Tensiuni in masculinitate

В момента нямаме планирани бъдещи представления.

Бъдете в крак с любимите си събития

Абонирай се

също препоръчваме


COMEDIE FANTASTICĂ / A FANTASTIC COMEDY
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
COMEDIE FANTASTICĂ / A FANTASTIC COMEDY
location_on Online
O SCRISOARE PIERDUTĂ / THE LOST LETTER Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
O SCRISOARE PIERDUTĂ / THE LOST LETTER
location_on Online
Iancu Jianu haiducul Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
Iancu Jianu haiducul
location_on Online
TRANDAFIRUL GALBEN /  THE YELLOW ROSE
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
TRANDAFIRUL GALBEN / THE YELLOW ROSE
location_on Online
ONE PIECE FILM: RED smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
ONE PIECE FILM: RED
location_on Online