De dragul tău, Anca

Să film & F-Sides Cineclub
De dragul tău, Anca Să film & F-Sides Cineclub

De dragul tău, Anca

Să film & F-Sides Cineclub

În perioada 1-2 aprilie F-SIDES Cineclub și Arhiva Activă continuă retrospectiva filmelor românești, prezentând-o de această dată pe una dintre realizatoarele de film de ficțiune active în perioada comunistă care este astăzi destul de puțin cunoscută publicului din România.

Mai întâi timid, apoi din ce în ce mai fățiș, subiectivitatea feminină își face simțită prezența în filmografia Cristianei Nicolae tot mai hotărât și mai personal de la un titlu la altul, printre primele exemple fiind perspectiva adolescentei nelalocul ei din „𝐃𝐞 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐮𝐥 𝐭𝐚̆𝐮, 𝐀𝐧𝐜𝐚” (𝟏𝟗𝟖𝟑), unul dintre cele trei filme ale cineastei incluse în programul F-Sides. Străbătut de un impuls estetic neorealist, aplecat asupra vieții clasei muncitorești, și văzut în epocă drept o simplă reprezentare a unei crize a vârstei, lungmetrajul este printre puținele produse audiovizuale ale timpului care îndrăznesc o analiză subtilă a regulilor de gen și de conduită socială. Acestor reguli nescrise și neexplicate de familie și societate – dar larg răspândite și acceptate – rebela Anca (Alexandra Duca) le face față cu greu, filmul fiind un studiu asupra resorturilor ostracizării ei și a metodelor de evadare găsite de elevă.

Proiecția va fi urmată de discuția ”Ipostaze publice și private ale femeilor în România comunistă” cu Georgiana Vrăjitoru, Luciana Jinga și Ramona Aristide

En ce moment, nous n'avons aucune représentation future programmée.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

nous vous recommandons


PROBA DE MICROFON  / MICROPHONE TEST Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
PROBA DE MICROFON / MICROPHONE TEST
Online
APA CA UN BIVOL NEGRU / BLACK BUFFALO WATER Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
APA CA UN BIVOL NEGRU / BLACK BUFFALO WATER
Online
FAUST XX / FAUSTUS XX Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
FAUST XX / FAUSTUS XX
Online
SUCCES DE PUBLIC | THE BIG HIT smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
SUCCES DE PUBLIC | THE BIG HIT
Online
THE ZONE OF INTEREST / ZONA DE INTERES smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
THE ZONE OF INTEREST / ZONA DE INTERES
Online
Karácsonyi egércsata Young ARTA Family
12:30 - Dimanche, 14 Décembre
Karácsonyi egércsata
Cinema ARTA Cluj