DE CE TRAG CLOPOTELE, MITICĂ? A.G.

режисьор: Lucian Pintilie
актьорски състав: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Gheorghe Dinică, Tora Vasilescu
продължителност: 2h 0m
държава: România
година: 1990

DE CE TRAG CLOPOTELE, MITICĂ? a produs un adevărat şoc cultural în 1990, când Lucian Pintilie a reuşit să-l lanseze în cinematografele din România. Mulţi s-au întrebat în ce măsură farsa din piesa lui Caragiale „D’ale carnavalului” are cu adevărat legătură cu mesajul filmului căruia Pintilie îi semnează regia şi scenariul. Personaje ca Nae Girimea (Gheorghe Dinică), Iancu Pampon (Victor Rebengiuc), Miţa Baston (Mariana Mihuţ), Didina (Tora Vasilescu), Crăcănel (Petre Gheorghiu) şi nelipsitul Mitică (Ştefan Iordache) sunt toate însufleţite de spiritul tragediei şi acţionează ca şi cum ar fi în plină descompunere logoreică. „Curva dracului! Paştele mă-tii! Ce caut eu, dom’le, aici?”, ţipă disperat Nae când o şterge din patul Didinei, căreia i-a venit soţul acasă. „Să mă traducă pe mine Nae şi să nu-mi spună, e peste poate”, se plânge ploieşteanca Miţa Baston, care într-o altă secvenţă îi mărturiseşte lui Pampon că la ea e „chestie de traducere în amor”, pentru care îi va cere lui Nae frizerul „beletul”, ca să aibă dovada trădării. Regizorul descrie în linii voit îngroşate mahalaua bucureşteană, un spaţiu dezolant, aflat la limita dintre maidan şi sat. O lume a derizoriului, năucă, vulgară şi îngrozitor de zgomotoasă, se identifică de fapt cu perioada din preajma anului 1980, pe care Pintilie îşi propune să o readucă în actualitate. Pentru publicul de acum 30 de ani, iadul din film se compara cu neajutorarea şi „vitriolul” limbajului anilor de după Revoluţie, când aşteptările românilor erau, în mod firesc, foarte mari. Pintilie ne ajută să-l înţelegem pe „Nenea Iancu” printr-o perspectivă modernă şi, într-un fel, mereu contemporană. „Propriile noastre zone de mediocritate ni se dezvăluie în niște întâmplări de care nu ne putem amuza fără senzația jenantă că nu suntem cu totul străini de carnavalul fellinian (și totuși original) pe care-l urmărim. Din contră, ceva din infernul pe care vrem să-l ascundem de ochii altora și de propria noastră luciditate se răsfață pe ecran. Și ne dă un șoc, firește. Sunt lucruri greu de suportat, fie și spuse cu mare artă ori, mai ales, atunci și, în fond, cine nu simte dorința să pară mai bun decât este?”, notează Octavian Paler într-un eseu publicat în cotidianul „România liberă” imediat după premiera bucureşteană a filmului. Şi astăzi suntem tulburaţi de râsul strident şi mitocănia agresivă regăsite atât de frecvent nu doar în lumea ficţiunii din DE CE TRAG CLOPOTELE, MITICĂ?. Delirul pasional, delirul politic şi delirul „bășcăliei” sunt punctele de plecare pentru construcţia dramaturgică din film. De la discursul Miţei, care ameninţă mereu cu scandalul: „Năică, și am să-ți torn o revuluție, da’ o revuluție... să mă pomenești!”, până la replica finală „Lasă-i să moară proști...”, care se întâlneşte, pe muzica lui Mozart, cu indicaţiile regizorale, totul explică de ce acest film e apreciat și astăzi de un public sedus de spectacolul deriziunii.

Roxana Călinescu (masterand CESI)