Dacă ați discutat vreodată despre găurile negre sau despre Big Bang și evoluția universului, acest lucru s-a întâmplat și grație cărților lui Stephen Hawking. Un fizician și cosmolog care pe 8 ianuarie a împlinit 75 de ani, în ciuda unei boli, scleroză laterală amiotrofică sau boala Lou Gehrig, care nu îi lăsa șanse prea mari de supraviețuire. Diagnosticul dat încă de la începutul carierei nu l-a împiedicat să își continue cercetările și să devină în timp un prolific popularizator al științei și, posibil, cel mai cunoscut fizician de după Einstein.
Editura Humanitas vă invită vineri, 20 ianuarie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, la un dialog despre găurile negre, spațiu, timp și Univers, inspirat de Stephen Hawking. Invitați: Gheorghe Stratan (cercetător IUCN-Dubna și IFIN- HH, Măgurele și traducător al cărților lui Stephen Hawking), Gina Isar (Institutul de Științe Spațiale), Adrian Sonka (Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu"), Vlad Zografi (coordonatorul colecției de știință a Editurii Humanitas). Moderator: Corina Negrea (Radio România Cultural).
Calculele și observațiile lui Stephen Hawking și a echipelor din care a făcut parte sunt cele care au arătat că găurile negre emit radiație și că, în decursul a miliarde de ani, ele se evaporă. Trecând odată cu el de la singularitățile găurilor negre aflate în mijlocul galaxiilor, către care au început să se îndrepte telescoapele, la cea care a declanșat Big Bang-ul, am putut afla informații despre originea și expansiunea Universului.
Prima dintre cărțile lui, O scurtă istorie a timpului, apărută în 1988, a stat în lista de bestseller-uri a Sunday Times pentru patru ani după publicare. În ea se găsesc răspunsuri la întrebările care i-au ghidat cercetarea: Cum s-a născut universul? Este timpul reversibil? Este spațiul nemărginit? Există și alte dimensiuni spațiale, care scapă percepției noastre? Arta lui Hawking e de a găsi imagini intuitive, pregnante, prin care stimulează fantezia și curiozitatea oricărui cititor, fie că este sau nu inițiat în fizica fundamentală. Succesul cărții continuă și acum, volumul ajungând la vânzari de peste 10 milioane de exemplare în toată lumea.
Cercetările au fost însoțite de publicarea a sute de articole și de scrierea unor noi cărți, pentru adulți sau copii, și o biografie. La Editura Humanitas au apărut: Scurtă istorie a timpului (1994); Visul lui Einstein şi alte eseuri (1997); Universul într-o coajă de nucă (2004); (împreună cu Leonard Mlodinow) O mai scurtă istorie a timpului (2007) şi Marele plan (2012); Teoria universală. Originea şi soarta universului (2014); (împreună cu Lucy Hawking) George şi cheia secretă a universului (2009), George în căutare de comori prin Cosmos (2010), George şi Big Bangul (2012) și George și codul indescifrabil (2016). Biografia sa este relatată în Scurtă istorie a vieţii mele (2015), precum şi în cartea lui Jane Hawking Dragostea are 11 dimensiuni: Viaţa mea cu Stephen Hawking (trad. rom. Humanitas, 2013).
Stephen W. Hawking s-a născut pe 8 ianuarie 1942, exact în ziua când se împlineau trei sute de ani de la moartea lui Galileo Galilei. După studii la Oxford şi un doctorat susţinut la Cambridge, Hawking devine titularul Catedrei de matematică de la Cambridge, catedră în fruntea căreia s-a aflat, cu trei secole în urmă, Isaac Newton. Împreună cu Roger Penrose a elaborat teoria asupra găurilor negre şi a demonstrat că, în conformitate cu relativitatea generală, spaţiul şi timpul trebuie să fi avut un început în marea explozie (Big Bang). În ciuda bolii care l-a ţintuit în scaunul cu rotile, Hawking şi-a continuat cercetările, aflându-se în prima linie a fizicienilor care caută o teorie unificatoare ce ar explica întregul univers. Pe de altă parte, a publicat lucrări destinate publicului larg, în care a oferit o imagine intuitivă asupra cercetărilor de vârf din fizica fundamentală. | www.hawking.org.uk