The Bald One

The Bald One

The Bald One

Distribuție
Georgiana Cristurean
Rareș Nistor
Benkő Boróka
Kasler Viktor
Andrada Coleșa

Regia
Diana Mihalașcu
Adaptare dramaturgică
Diana Mihalașcu

Scenografia
Diana Mihalașcu
Mihai Cornea

Muzică
Mihai Cornea

Light Design
Mara Sermășan

Sinopsis

„The Bald One” este o reinterpretare actuală din punct de vedere socio-politic a universului imaginat de Eugene Ionesco în piesa de teatru „Cântăreața cheală”. Spectacolul explorează tema imigrației, privind-o ca pe un proces de dezrădăcinare și reconstrucție forțată a identității. Cele două cupluri sunt prinse între nevoia de a aparține și presiunea de a se conforma.

Prin energia susținută de cei cinci actori, spectacolul creează o punte între violență și fragilitate.Al șaselea personaj, deși este absent, își face simțită prezența prin ceea ce a lăsat în urma lui, o geantă Glovo. Bobby Watson a murit. Ne întrebăm cum a murit Bobby Watson, deși răspunsul devine deranjant de evident. Bobby este o amintire a ceea ce obișnuia cândva să fie moralitatea. Unde se află acum familia lui Bobby Watson?

„The Bald One” propune o reflecție asupra lumii contemporane, în care identitatea este negociată constant, iar integrarea devine obligatorie pentru a supraviețui. Spectacolul aduce în prim-plan o întrebare simplă: ce mai rămâne din noi atunci când, pentru a fi acceptați, trebuie să devenim altcineva?

Alte detalii

Într-o țară străină, patru oameni încearcă să locuiască într-un spațiu care nu le aparține. Domnul și doamna Smith nu au adăpost, iar domnul și doamna Martin sunt victime ale traficului de persoane. Între ei se construiește un ecosistem precar, în care oamenii și obiectele circulă după aceleași reguli: ceea ce este inutil pentru unii devine resursă pentru alții.

Spațiul în care trăiesc este construit din gunoi. Gunoiul este importat, exportat, schimbat și refolosit, devenind în același timp locuință, obiect de schimb și urmă a celor care au trecut pe acolo. Într-o lume în care se importă și se exportă gunoaie, identitățile circulă la rândul lor. Se importă comportamente, gesturi și stereotipuri, în încercarea de a deveni suficient de asemănători cu cei din jur.

Inspirat de Cântăreața cheală de Eugène Ionesco, spectacolul urmărește patru oameni care încearcă să coabiteze într-un spațiu al resturilor, în timp ce limbajul lor devine din ce în ce mai asemănător, mai mecanic și mai gol de sens. Importul și exportul nu mai sunt doar procese economice, ci devin mecanisme prin care oamenii își construiesc și își schimbă identitatea. Gunoiul devine astfel spațiul în care aceste identități se întâlnesc, se amestecă și se transformă.

___________

Proiect co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național și Consiliul Județean Cluj. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

location_on Locație
calendar_month Data
payments Preț
bookmark Comandă
location_on Locație
calendar_month Data
19:00 - Sâmbătă, 14 Noiembrie 2026
bookmark Comandă
0 lei (Acces pe bază de bilet cu valoare zero)

Fii la Curent cu Evenimentele Tale Favorite

Abonează-te

Îți recomandăm


În lumina fulgerului / In the glare of lightning Spectacol de teatru non-verbal | O producție Terén (Cehia)
10:00 - Duminică, 29 Noiembrie
În lumina fulgerului / In the glare of lightning
#Animat
location_on Reactor
Ne foglald a vonalat Nu mai ține linia ocupată
19:00 - Joi, 3 Decembrie
Ne foglald a vonalat
location_on Stúdió 2.1
Camera de vizionare Spectacol de teatru coregrafic
19:00 - Sâmbătă, 12 Decembrie
Camera de vizionare
location_on Casa Tranzit