PREȘEDINTELE

14+
PREȘEDINTELE

PREȘEDINTELE 14+

după „Alegerea lui Alexandru Stuțțo”, un text de Dumitru Crudu

Regia artistică Muriel Manea

Scenografia Anda Pop

Distirbuția Miky Paicu, Cătălin Florea, Alexandru Condurat, Călin Mihail Roajdă, Florina Filip Florian.

„Am ales acest text scris de Dumitru Crudu, fiind premiat și declarat de UNITER ca textul anului 2003 în România. O să citez gândurile dramaturgului, gânduri în care mă regăsesc în totalitate:

" Politicul, pentru mine, mai înseamnă și fabricarea unor false iluzii și idealuri spre care toată lumea este îndemnată să meargă, deși drumul nu duce nicăieri decât într-o fundătură; politicul mai reprezintă și inventarea unor dușmani inexistenți, care trebuie urâți și disprețuiți, dar și a țapilor ispășitori pentru a îndepărta atenția oamenilor de la adevăratele probleme cu care se confruntă societatea noastră. O mare parte a personajelor mele sunt niște figuri emblematice pentru această nesfârșită perioadă de tranziție care potențează răul social în loc să-l stârpească."

Cum am tratat textul ca regizor? Cu același absurd și umor negru cărora le sunt fidelă ca stil“ regizor Muriel Manea.

На даний момент у нас немає запланованих майбутніх вистав.

Будьте в курсі ваших улюблених подій

Підписатися

ми також рекомендуємо


Cerere in casatorie de A. P. Cehov
17:00 - Неділя, 15 Березень
Cerere in casatorie
Casa Caragiale
APOLODOR DIN LABRADOR
11:00 - Неділя, 26 Квітень
APOLODOR DIN LABRADOR
#spectacol pentru copii
Fabrica de Teatru
Nopți Albe
18:30 - Субота, 28 Березень
Nopți Albe
Teatrul Amzei (fostul TagPandora)
Telemachus
19:00 - П'ятниця, 27 Березень
Telemachus
LINOTIP – Centru Independent Coregrafic