Păcănele

Păcănele

Păcănele

MegaWin, un operator de jocuri de noroc, își propune să atragă un segment de public neexplorat până acum - femeile - printr-o campanie de marketing special concepută pentru luna martie, “luna femeii”.

Pentru Luiza, patroana agenției BrightSpark, Dana, expertă în publicitate, și Ana, o tânără aspirantă, MegaWin e marea șansă de a-și consolida micul startup.

Printre discuții aprinse despre empowerment și feminism, o colaboratoare cu Carina, influencer de succes și creatoare de comunități online, și o perspectivă neașteptată, campania promite o “comunitate care inspiră”.

Pentru cele 3 femei, succesul ei reprezintă linia subțire dintre triumf și colaps.

---

Text: Ioana Sileanu

Pe scenă: Andreea Bolovan, Alina Mișoc, Denisa Tudora, Cristina Bordeanu

Regia: Mihai Lukács

Scenografie & costume: Oana Maria Pop

Light design: Cătălin Filip

Muzică: Emil Gherasim

Traducere în maghiară: Seprődi Attila

Producători: Reciproca și Fundația Tranzit

ℹ️ Spectacolul se joacă în limba română, cu titrare în limbile maghiară și engleză.

---

„Păcănele” explorează, cu sarcasm și umor negru, modul în care industria jocurilor de noroc încearcă, prin campanii targetate, să atragă publicul feminin sub pretextul feminismului.

Spectacolul transpune în ficțiune campanii reale, dezvăluind mecanismele subtile și manipulatoare prin care companiile încearcă să transforme „empowerment-ul” într-un instrument de captare a unei clientele profitabile.

În ultimii ani, am asistat la o creștere a campaniilor și strategiilor de marketing ale marilor companii de jocuri de noroc care vizează atragerea femeilor în cazino.

Aceste campanii se folosesc de mesaje și valori feministe, încercând să asocieze puterea de decizie și independența financiară a femeilor cu jocurile de noroc, care de fapt provoacă adesea dependență și vulnerabilizează, crescând riscul de sărăcie și de excluziune socială.

Prin apelul la „crearea unei comunități”, se urmărește, în mod manipulator și imoral, formarea unei clientele loiale, de pe urma căreia operatorii de jocuri de noroc își generează profitul.

---

?? Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) și Consiliul Județean Cluj.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național și a Consiliului Județean Cluj. AFCN și CJC nu su sunt responsabili de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

În acest moment, nu avem programată nicio reprezentație viitoare.

Fii la Curent cu Evenimentele Tale Favorite

Abonează-te

Îți recomandăm


Extrem
19:00 - Duminică, 15 Februarie
Extrem
FF Theatre-Centru Vechi
gen.OM spectacol de păpuși pentru publicul matur
19:00 - Sâmbătă, 21 Martie
gen.OM
Teatrul Magic Puppet
Vara Indiană
19:00 - Sâmbătă, 14 Februarie
Vara Indiană
Teatrul de Artă Deva
LISTA IUBIRII de Norm Foster
19:00 - Vineri, 20 Februarie
LISTA IUBIRII
#comedie #familie
Fabrica de Teatru
Take me home
20:00 - Duminică, 8 Februarie
Take me home
Stația Teatru Muzical