No.oN 14+

Premieră / Bemutató / Premiere

regie, text, interpretare / rendezte, írta, előadja / direction, text, performance: Claire Huber
sunet / hang / sound: Stalin Blake & Claire Huber
colaborare dramaturgică / dramaturgiai közreműködés / dramaturgical collaboration: Alain Franco
asistență sunet / hangtechnikai asszisztens / sound assistance: Alex Fostier
consiliere artistică / művészeti tanácsadó / artistic advice: Jean-Luc Plouvier
lumini / fény / lights: Lucas Van Haesbroek
Producție / Production / Production: Inflexions

Limbă / Nyelv / Language: Engleză / Angol / English
Vârstă recomandată / Ajánlott életkor / Recommended age: 14+

„No.oN este o piesă care a pornit de la recunoașterea unui „nu”! De la refuzul consimțământului corpului care îi este cerut unui performer: infama sa „disponibilitate”. De la refuzul atotputerniciei ritmurilor regulate, care contrazic cele mai insidioase impulsuri ale noastre. De la refuzul alinierii dorințelor noastre la o lege comună a corpurilor. De la refuzul unisonurilor, al marșurilor, al măsurilor în patru timpi…

Cu toate acestea, în loc să caut de ce refuzăm ceea ce ne oprimă sau o alternativă la această opresiune, am vrut să explorez refuzul în sine. Mi s-a părut un semnal vag definit: „Nu pot să fac asta, corpul meu nu vrea”. Mai mult decât atât, el dezvăluia implicit o fațetă a corpului, cea care spune „nu”: o fațetă care apare atunci când corpul nu urmează înaintarea impusă, când nu digeră, când se poticnește, când se bâlbâie. Atunci când materialitatea sa se confruntă cu dorințele noastre și le limitează, în ritmul neregulat al prăbușirilor și al ridicărilor sale. În viziunea mea, aici se află posibilele semințe ale unor corpuri insurgențe. Prin acel „nu”, corpul nu afișează o anomalie, ci, dimpotrivă, un limbaj propriu, o expresie a negației care este întotdeauna legată și împletită cu opusul său cel mai celebrat: fluxul, mișcarea neîntreruptă înainte, curgerea.

Acest limbaj propriu este un limbaj al ritmurilor. Ceea ce curge și ceea ce întrerupe fluxul formează un cuplu care se desfășoară și punctuează timpul.
Ritmurile se află, într-adevăr, în centrul practicii mele scenice și de scriere, deoarece îmi permit să urmăresc felul în care forțele externe și interne organizează corpul, sunetul și limbajul în timp, fără să-mi asum riscul imaginii, al reprezentării, al discursului sau al proiectării unui sens deja definit.

Această logică ritmică a punctuației a conturat scrierea poemului și compoziția sonoră a No.oN. Frazele sale sunt marcate de cuplul dintre „no” și „on”, forța care refuză/blochează și cea care curge/îndeamnă la acțiune și se dezvoltă într-un flux de propoziții. Rebonds de Iannis Xenakis, având o funcționare ritmică similară, de la punctuație la acumularea unei mase sonore, a oferit constrângerile pornind de la care a fost compusă partitura vocală, transferând logica percuției în voce și, mai departe, în spațiu: un instrumentar format din 8 microfoane răspândite în spațiu trasează harta sonoră a spectacolului, orchestrând în același timp mișcările.

Într-adevăr, pentru mine, interpretarea unui poem implică mult mai mult decât întâlnirea lui cu vocea mea. El este imediat angrenat într-un corp, într-un spațiu, într-un dispozitiv. În No.oN, continui să cercetez ce înseamnă un corp care spune și modul în care ritmul unui corp nu produce doar o voce, ci reconfigurează și limbajul și sensul. Nu este nicidecum de la sine înțeles că gestul corespunde cuvântului, iar acest lucru necesită o reconstrucție coregrafică a ansamblului dintre voce și mișcări. Dacă există o etică a rostirii exact a ceea ce vreau să spun, „corpul care spune nu” ne permite să ne reconectăm atât la expresia celor mai fragile ezitări ale noastre, cât și la posibilitățile noastre colective și individuale de rezistență.” (Claire Huber)

HU

A No.oN egy olyan darab, amely egy „nem” elismerésével indult!

Ahelyett azonban, hogy azt kutattam volna, hogy miért utasítjuk vissza azt, ami elnyom minket, vagy, hogy mi lehetne az elnyomás alternatívája, inkább magát az elutasítást akartam feltárni. Számomra ez egy megfoghatatlan jelzésnek tűnt: „Ezt nem tudom megtenni, a testem nem akarja.” Sőt, burkoltan a test egy olyan arculatát tárta fel – a nemet mondót –, amely akkor mutatkozik meg, amikor az nem hajlandó követni a rá kényszerített menetelést; amikor nem emészt, amikor megbotlik, amikor dadog. Ezzel a nemmel a test nem rendellenességet mutat, hanem épp ellenkezőleg: egy sajátos nyelvet. A tagadás olyan kifejezését, amely mindig összekapcsolódik és összefonódik a legünnepeltebb ellentétével – az áramlással, a megszakítatlan előrehaladással, a hömpölygéssel. Ez a sajátos nyelv a ritmusok nyelve. Ami áramlik (tovább/on) és ami megtöri az áramlást (a nem/no) olyan párost alkot, amely kibontja és tagolja az időt.

A tagolásnak és megszakításoknak ez a ritmikus logikája formálta meg a vers írását és a No.oN hangkompozícióját is. Megfogalmazását a „no” és „on” fonémák párosa határozza meg – az elutasító/blokkoló, valamint az áramló/akcióra ösztönző erő –, amely mondatok áradatává fejlődik. De számomra egy vers előadása sokkal többet jelent, mint pusztán a találkozását a hangommal. Azonnal összefonódik egy testtel, egy térrel, egy diszpozitívummal. A No.oN-ban továbbra is azt kutatom, mit jelent a „megszólaló test”, és hogy a test ritmusa miként képes nemcsak kifejezést szülni, hanem újjáformálni magát a nyelvet és a jelentést is. Ha létezik az etikai kötelezettsége annak, hogy pontosan azt mondjam, amit gondolok, akkor a „nemet mondó test” ugyanúgy újjászervezi a legkényesebb habozásaink kifejezéseit, mint ahogy kollektív és egyéni ellenállási lehetőségeinket.

EN

No.oN is a piece that started by acknowledging a « no » !
However, instead of searching why we refuse what oppresses us, or an alternative to that oppression, I wanted to explore the refusal itself. It seemed to me as an ill-defined signal : « I cannot do that, my body does not want ». Moreover it implicitly revealed a facet of the body, the one that says no : a facet that arises when it does not follow the onward marches imposed to it, when it does not digest, when it stubbles, when it stutters. With that no, the body does not display an anomaly, but on the contrary a very own language, an expression of negation that is always coupled and intertwined with its most celebrated opposite : the flow, the uninterrupted onward movement, the streaming. That very own language is a language of rhythms. What flows (on), and what interrupts the flow (no) form a couple that unfolds and punctuates time.

This rhythmical logic of punctuation has delineates the writing of the poem and the sound composition of No.oN. Its phrasing is marked by the couple of phonemes « no » and « on », the force that refuses/blocks and the one that flows/prompts to action, and develops into a streaming of sentences. But performing a poem implies for me much more than its encounter with my voice. It is immediately entangled into a body, a space, a dispositive. In No.oN, I keep on researching what is a body that says, and how the rhythm of a body not only produces an expression, but also reconfigures language and meaning. If there is an ethics of saying just what I mean, the « body that says no » re-articulates the expressions of our most fragile hesitations just as much as to our collective and individual possibilities of resistance.

__________________

Cu sprijinul / Támogatók / Supported by: Needcompany și al ansamblului ICTUS / A Needcompany és az ICTUS együttes támogatásával / Needcompany and the ICTUS ensemble

Cu sprijinul / Támogatók / Supported by: Comisiei Comunității Flamande, Teatroskop – program inițiat de Institutul Francez din Paris și Institutul Francez din București / Flamand Közösségi Bizottság, Teatroskop – a párizsi Francia Intézet és a bukaresti Francia Intézet által indított program / Flemish Community Commission, Teatroskop – a program initiated by the Institut Français in Paris and the Institut Français in Bucharest

_________

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

A kulturális projekt társfinanszírozója a Nemzeti Kulturális Alap Igazgatósága (AFCN). A projekt nem feltétlenül tükrözi az AFCN álláspontját, az AFCN semmilyen formában nem felelős a projekt tartalmáért, vagy azért a módért, ahogy a projekt eredményei hasznosulhatnak. Mindezek teljes mértékben a támogatás kedvezményezettjének felelősségét képezik.

Cultural project co-financed by the Administration of the National Cultural Fund. The project does not necessarily represent the position of the Administration of the National Cultural Fund. AFCN is not responsible for the content of the project or for how the results of the project may be used. These are entirely the responsibility of the funding beneficiary.