Întâlniri pe muchie de cuțit

Întâlniri pe muchie de cuțit

Întâlniri pe muchie de cuțit

Când m-am decis să construiesc personajele Cioran și Camus am avut în vedere în mod esențial atitudinea celor doi în fața vieții și a morții. Atât Camus cât și Cioran invoca fatalitatea drept forță supraordonată existenței umane. Pentru Camus fatalitatea este echivalentă cu lipsa de sens a vieții, iar pentru Cioran ea, fatalitatea, face ca viața să fie o lipsă de ieșire plină de măreție, de nefolosință și de prăbușire. Omul camusian, asemenea lui Sisif, are capacitatea de-a găsi sens vieții, prin asumarea absurdului și revolta împotriva zeilor. Omul cioranian , spre deosebire de cel camusian, este resemnat. Pentru el – ca român, mai ales – enunțul total și definitoriu este n-a fost să fie! În veci, pururi.

În piesa mea cele două personaje se întâlnesc de patru ori, de fiecare dată, pe muchie de cuțit cum am spus în titlu. Dintre cele patru întâlniri doar una a fost reală, cea din actul III. Întâlnirile din actele I, II, și IV sunt întâlniri fictive.

Distribuție

Vali V. Popescu,

George Sfetcu,

Florina Filip Florian,

Anca Markos,

Raluca Radu Gheorghiu

Regie

Muriel Manea

Scenografie

Eliza Labancz

Coregrafie

Horia Călin Pop

Text

adaptare după Cornel Teulea

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


Noptile Barbare
19:00 - Sunday, 11 January
Noptile Barbare
Teatrul Coquette
Frida: Viva la vida!
19:00 - Saturday, 10 January
Frida: Viva la vida!
Teatrul Coquette
POVESTE DE IARNĂ de Traian Savinescu
10:30 - Sunday, 21 December
POVESTE DE IARNĂ
Teatrul Arlechino
Love at first feel de Tania Drăghici
19:00 - Sunday, 25 January
Love at first feel
Teatrul Coquette