Party

Ideo Ideis #21
14+
Party Ideo Ideis #21

Party 14+

Ideo Ideis #21

Ce faci atunci când vrei o schimbare? Cum procedezi atunci când simți că nu mai ai aceleași păreri cu cei din jurul tău? Party prezintă un grup de adolescenți, cu opinii idealiste, care se adună cu scopul de a forma un nou partid politic, însă lucrurile nu decurg așa cum plănuiesc ei, astfel că apariția unui nou membru zguduie dinamica grupului deja existent, dovedindu-le că politica nu e un lucru simplu, așa cum își închipuiau. Acest spectacol pune în lumină tinerii care doresc să facă o schimbare prin intermediul politicii și modul prin care adolescenții abordează anumite probleme, spre deosebire de adulți.

“PARTY este coșmarul science-fiction al lui Caragiale, unde romgleza a luat locul franțuzismelor. La fel ca în notițele lui Pintilie pentru „De ce trag clopotele, Mitică?”, în PARTY nu există strop de autoironie, pentru că toate personajele se iau foarte în serios. Ar fi și imposibil să fie altfel, doar sunt pe cale să salveze România.” – Alin Uberti, regizorul spectacolului

Regie: Alin Uberti

Cu: Tiberius Zavelea, Kiki Simion, Vlad Pânzaru, Bogdan Iancu, Maria Moroșan, Luca Rădulescu

Traducere: Răzvan Mîndruță

Scenografie & Lighting Design: Cosmin Stancu

Asistență regie: Luca Rădulesc

Jelenleg nincs tervezett jövőbeli előadásunk.

Maradj Naprakész a Kedvenc Eseményeiddel

Feliratkozás

figyelmedbe ajánljuk


Omul care a vazut moartea
19:00 - Péntek, 2 Október
Omul care a vazut moartea
location_on Fabrica de Teatru
Iedul cu trei capre
11:00 - Vasárnap, 27 Szeptember
Iedul cu trei capre
location_on Fabrica de Teatru
Soacra cu trei nurori
19:00 - Péntek, 23 Október
Soacra cu trei nurori
location_on Fabrica de Teatru
MARIA TĂNASE - GLASUL NECUPRINS
19:00 - Szombat, 3 Október
MARIA TĂNASE - GLASUL NECUPRINS
location_on Fabrica de Teatru
PATRULA ÎN ACȚIUNE | HUNEDOARA
17:00 - Szerda, 11 November
PATRULA ÎN ACȚIUNE | HUNEDOARA
location_on Casa de Cultura Hunedoara
PATRULA ÎN ACȚIUNE | CORABIA
11:00 - Vasárnap, 29 November
PATRULA ÎN ACȚIUNE | CORABIA
location_on Casa de Cultură Corabia