Cine eram când voiam să fiu

14+
Cine eram când voiam să fiu

Cine eram când voiam să fiu 14+

Text și concept: Maialgesa Dat, Alexandra Ioana Harapu, Maria Elena Morar, Alexandra Neag, Ioana Toloargă.

Cu:

Maialgesa Dat

Alexandra Ioana Harapu

Maria Elena Morar

Alexandra Neag

Regia și dramaturgia: Ioana Toloargă

Durată: 95 min

Vârstă: 14 +

Sinopsis:

Atât de aproape de noi, o prințesă cu nostalgie prenatală nu vrea să se nască, deși lumea e gata-pregătită pentru ea. Personajele Disney nu se maturizează, nu trăiesc în corpul lor, nu pierd, dar noi da. Ariel, Aurora, Belle, Jasmine sunt patru dintre prințesele cu care am crescut; prin ele ne întoarcem într-un univers de plastic roz al camerei copilăriei, în care nu mai avem loc. Între amintire și revizitarea celor patru povești, non-romantic post-idealist, se naște un spațiu incert, marcat de cine voiam să fim și de experiența de a deveni fetele de acum. Aici are loc spectacolul nostru. 

O producție CONT.RAR susținută de Reactor de creație și experiment

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.

Al momento, non abbiamo spettacoli futuri programmati.

Rimani aggiornato sui tuoi eventi preferiti

Iscriviti

ti consigliamo anche


UN BĂRBAT ȘI MAI MULTE FEMEI de Leonid Zorin
18:00 - Domenica, 18 Ottobre
UN BĂRBAT ȘI MAI MULTE FEMEI
location_on Teatrul Amzei
Ema și Eric învață bunele maniere Spectacol de Teatru Muzical pentru copii
10:30 - Sabato, 29 Agosto
Ema și Eric învață bunele maniere
location_on Improteca
CLOSER de Patrick Marber
19:00 - Sabato, 12 Settembre
CLOSER
location_on Teatrul Actorilor
O femeie singură de: Dario Fo și Franca Rame
18:00 - Lunedì, 28 Settembre
O femeie singură
location_on Teatrul Tandem