Program IL CINEMA RITROVATO ON TOUR

Spicuind prin cinemaul perioadei, selecția profită de două triste ocazii de omagiu pentru doi mari actori internaționali care ne-au părăsit anul trecut, respectata Claudia Cardinale (de văzut ca o superbă felină în rolul principal din Sandra lui Luchino Visconti, filmul de deschidere) și iubitul Udo Kier („cei mai frumoși ochi” din cinema, titra necrologul din Films in Frame; și pe bună dreptate, vezi Dracula caută să bea sânge de virgine... și moare de sete!!! al lui Paul Morrissey în încheierea retrospectivei).

Tot în selecția din cinemaul perioadei se mai găsesc și două ocazii de a adresa o atitudine, o filozofie, o nevoie tot mai urgentă: anti-fascismul, înțeles prin perspectiva dragostei: relația imposibilă dintre personajele Sophiei Loren și Marcello Mastroianni în populara dramă anti-fascistă O zi specială în regia lui Ettore Scola (1977), și relația profesională și personală a cuplului de cineaști Jean-Marie Straub și Danièle Huillet, autori ai nenumărate capodopere politice, printre care și Fortini/Cani (1974), producție italiană despre intelectualul anti-fascist și anti-zionist Franco Fortini, pe care o prezentăm într-o proiecție-eveniment – din păcate, opera

Straub-Huillet a rămas aproape necunoscută publicului român, aceasta fiind printre primele proiecții publice ale unui film de-ale lor.

Alte două proiecții eveniment se anunță cea a Pink Narcissus, capodopera queer underground a fotografului James Bidgood, cu adevărat strigătoare la cer, mai ales în double-feature cu Le bel indifférent (1958) al lui Jacques Demy, o ecranizare după imensul Jean Cocteau, și documentarul Celluloid Underground al curatorului de film Ehsan Khoshbakht, despre propriul coming of age cinefil și, în genere, despre fascinanta cinefilie pirat a Iranului post-revoluționar. Khoshbakh, care este și co-director artistic al Il Cinema Ritrovato, va fi invitatul special al acestei ediții, ocazie cu care va susține și un masterclass la UNATC. De altfel, publicul român îl cunoaște pe Khoshbakht mai ales datorită unui necrolog pe care acesta l-a scris despre Sergiu Nicolaescu în 2013 – căci, în deceniul dintre revoluția islamică și cea română, una dintre cinematografiile care au început să exporte filme acolo a fost tocmai România ceaușistă, iar cele ale lui Nicolaescu, „erau cel mai aproape de acel cinema stilat și palpitant al paradisului cinefil care era Iranul pre-revoluționar, pe care îl cunoșteam doar din poveștile tatălui meu și ale altora.” Este genul de notă de subsol care face istoria cinemaului outernational într-atât de densă și palpitantă. Iată o alta: în anii ’50, studentă la VKIG fiind, în Moscova, cineasta maghiară Márta Mészáros se îndrăgostește de un băiat maghiar din România, László Karda, și se mută împreună la București, unde amândoi devin „sahioți” – regizori de film documentar angajați la Studioul „Alexandru Sahia”. Nu pentru mult timp, căci cei doi divorțează și Mészáros se întoarce în Ungaria. Însă rămân în urma sa câteva scurtmetraje perfect complementare cu opera viitoare a cineastei, dintre care vom proiecta trei, alături de alte trei scurtmetraje mature ale sale, recent restaurate de arhiva de film din Budapesta, și ele preocupate de magnificile obsesii ale Mártei Mészáros: copilărie, statul ca figură paternă, condiția femeii și, a priori, propria biografie.

Încă o dată, ne vedem la film! Să ne tot vedem la film.

(Călin Boto, curator)