PlaYouth s-a născut din dorinţa de a aduce joaca şi bucuria în educaţia copiilor, dar și de a crea o legătură mai puternică între aceștia și părinţii lor. Îi încurajăm să-şi dezvolte sănătos relaţia părinte-copil.
PlaYouth se gândește la copilărie ca la cea mai frumoasă perioadă a vieţii, fapt pentru care merită să păstrăm magia, distracţia, imaginaţia şi spiritul de explorator în lumea ei.
Organizăm atât ateliere, cursuri, şi programe de educaţie alternativă pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 12 ani, cât și ateliere și tabere care îi implică și pe părinţii lor.
Activităţile desfăşurate pentru copii au rolul de a-i ajuta să aibă încredere în ei, să comunice mai uşor, să interacţioneze cu alţi copii, să-şi dezvolte creativitatea, să se joace învăţând şi să-şi descopere pasiunile şi talentele. Activităţile dedicate copiilor şi părinţilor au rolul de a-i apropia pe aceştia, de a-i ajuta să se cunoască mai bine şi a interacţiona natural şi liber.
Conferința Națională „Omul din spatele unui profesor” – Ediția a XXII-a Tema ediției: „Starea de bine, condiția esențială pentru un învățământ de calitate” Data și intervalul orar: 7 noiembrie, orele 10:00 – 13:00 Locație/Format: Online (pe Zoom) Moderator: Gabriela Manda – Trainer, formator și organizator de evenimente educaționale cu o experiență de peste 10 ani....Вижте повече подробности