De la omul modern la primele forme de viață – discuție despre volumul „Povestea strămoșilor noștri” de Richard Dawkins și Yan Wong

De la omul modern la primele forme de viață – discuție despre volumul „Povestea strămoșilor noștri” de Richard Dawkins și Yan Wong

De la omul modern la primele forme de viață – discuție despre volumul „Povestea strămoșilor noștri” de Richard Dawkins și Yan Wong

Ați vrea să faceți o călătorie până la începuturile vieții? Richard Dawkins și Yan Wong le dau cuvântul reprezentanților acelor puncte de răscruce din istoria de 4 miliarde de ani a evoluției noastre, luând-o înapoi pe firul timpului până la primele organisme, în volumul Povestea strămoșilor noștri. Pelerinaj la începuturile vieții. Veți găsi în această carte o prezentare științifică completă, adusă la zi, și o fermecătoare trimitere stilistică la „Povestirile din Canterbury” ale lui Chaucer. Sâmbătă, 1 octombrie, la ora 17.00, vă invitam în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, să luați parte la o discuție despre acest volum. Invitați: Livia Petrescu, biolog, și Alexandru Babeș, cercetător în neuroștiințe. Moderator: Vasile Decu, jurnalist de știință.

Bestseller New York Times, volumul „Povestea strămoșilor noștri. Pelerinaj la începuturile vieții” de Richard Dawkins și Yan Wong a fost publicat recent în colecția Știință a Editurii Humanitas, într-o traducere de Carmen Strungaru.

„Povestea strămoșilor noștri” este un pelerinaj ce pornește de la omul modern și are ca destinație primele forme de viață de pe această planetă. Pe parcursul călătoriei, Dawkins și Wong deapănă povești în miezul cărora se află cei mai importanți strămoși care au făcut posibilă apariția noastră. Astfel, vom întâlni creaturi foarte diverse, al căror stil de viață este mai mult decât surprinzător și ale căror tehnici de supraviețuire sunt pur și simplu uimitoare. Folosind cele mai recente descoperiri din domeniul biologiei moleculare, „Povestea strămoșilor noștri” ne arată cât de remarcabili suntem ca specie, cât de complexă este istoria evoluției noastre și cât de strâns suntem înrudiți cu restul lumii vii.

„O expunere clară și completă a evoluției vieții de pe planeta noastră... O carte scrisă splendid.“ — Washington Post Book World

„O carte ambițioasă și importantă, plină de idei fascinante.“ — New York Times

„Povestea strămoșilor noștri realizează aproape imposibilul: face biologia să fie din nou interesantă.“ — Lancet

„Pelerinajul este o imagine potrivită a călătoriei noastre în trecut. Această carte este modelată sub forma unui pelerinaj epic din prezent spre trecut. Toate drumurile duc la originea vieții. Dar, pentru că suntem oameni, vom merge pe urmele strămoșilor noștri. Va fi un pelerinaj uman dedicat descoperirii strămoșilor umani. Pe drum, va trebui să-i salutăm pe ceilalți pelerini, care ni se vor alătura într-o ordine strictă și se vor îndrepta spre strămoșul avut în comun cu noi.“ — RICHARD DAWKINS, YAN WONG

----

Evenimentul face parte din ediția 2022 a Bucharest Science Festival, care se va desfășura între 28 septembrie și 2 octombrie. Mai multe informații și programul complet, aici: https://www.bucharestsciencefestival.ro/

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend