Mircea Cărtărescu, Oana Pellea şi Gabriel Liiceanu despre „Peisaj după isterie“

marţi, 9 mai, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu
Mircea Cărtărescu, Oana Pellea şi Gabriel Liiceanu despre „Peisaj după isterie“ marţi, 9 mai, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

Mircea Cărtărescu, Oana Pellea şi Gabriel Liiceanu despre „Peisaj după isterie“

marţi, 9 mai, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

Eveniment Mircea Cărtărescu la Librăria Humanitas de la Cişmigiu
Lansarea volumului „Peisaj după isterie“ şi sesiune de autografe

Editura Humanitas vă aşteaptă, marţi, 9 mai, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea volumului „Peisaj după isterie“ de Mircea Cărtărescu. La eveniment vor vorbi Oana Pellea, Gabriel Liiceanu şi Mircea Cărtărescu.
Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

„Un scriitor adevărat ia asupra sa suferinţa umană de orice fel ar fi ea și-ncearcă s-o transforme, alchimic, în frumuseţe.
Nu frumuseţe pieritoare și inutilă, ci acea frumuseţe care, după spusele lui Dostoievski, «va salva lumea». Scriitorul, ca intelectual, se poate implica politic, social, moral în viaţa comunităţii sale, poate fi (și trebuie să fie) un purtător de cuvânt al binelui și-al adevărului, un luptător contra demonilor care au bântuit şi vor bântui etern fiinţa omenească. Dar, ca artist, menirea lui e să producă din toate acestea frumuseţe. Dacă un scriitor ratează în privinţa calităţii operei sale, curajul său civic nu va mai fi la fel de aproape de sufletul cititorilor săi.“ (MIRCEA CĂRTĂRESCU)

На даний момент у нас немає запланованих майбутніх вистав.

Будьте в курсі ваших улюблених подій

Підписатися

ми також рекомендуємо


Workshop: Corpul Resursă cu Arcadie Rusu
27, 28, 29 și 30 IULIE în intervalul 19:00 - 21:00, WORKSHOP
Workshop: Corpul Resursă
LINOTIP – Centru Independent Coregrafic
Pachet 5 filme smART HOUSE films from Bad Unicorn
valabil 3 luni
Pachet 5 filme
Online
Despre lumea în care murim. Ce mai rămâne omenesc în urma inteligenței artificiale Conferință susținută de Mihnea Măruță, urmată de un dialog cu Gabriel Liiceanu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 17 mai, ora 12:30
Despre lumea în care murim. Ce mai rămâne omenesc în urma inteligenței artificiale
Online
The Power of Storytelling Iași 2026
14:00 - Неділя, 4 Жовтень
The Power of Storytelling Iași 2026
Congress Hall
Răgaz. Explorăm. Savurăm. Creăm.
16:00 - Субота, 25 Липень
Răgaz. Explorăm. Savurăm. Creăm.
Grădina Schubz