Duble bill: Outcome & Reverse Discourse
Duble bill: Outcome & Reverse Discourse
Unde dansezi e centrul. Centrul poate fi oriunde.
Spectacolul Outcome este producția prezentată de Centrul Național al Dansului București la LINOTIP în cadrul CNDB Itinerant – o stagiune de spectacole în alte spații din București și din țară. In aceeasi seara va fi prezentat si spectacolul Reverse Discourse, productie LINOTIP.
—-
Outcome
Conceptul si coregrafia: Manuel Pelmuș
Asistent coregraf: Eduard Gabia
Light design: Alexandros Raptis
Cu: Filip Stoica
Producția: Centrul Național al Dansului (CNDB)
”Outcome”, lucrarea semnată de Manuel Pelmuș este una dintre cele mai îndrăznețe lucrări coregrafice apărute la începutul anilor 2000 în dansul contemporan românesc. Outcome a fost privită ca un fel de scurtcircuit, un șoc, care pentru mulți dintre tinerii coregrafi și critici de atunci a produs o întrerupere a estetismului provenit din dansul francez, care își lăsase puternic amprenta în coregrafia românească urmare a proiectului ”La Danse en Voyage”, organizat la București la începutul anilor 90.
Manuel Pelmuș consideră că este prima sa lucrare în care a problematizat ce însemna coregrafia pentru el, poziția corpului în societate, implicațiile sale artistice și politice, în care a încercat să materializeze “un fel de gândire coregrafică, mai aproape de performance-ul din artele vizuale și de anumite căutări conceptuale în coregrafie”. Artistul se referă la Outcome ca la o lucrare care a informat și influențat tot ce a produs artistic mai departe, chiar dacă în alte forme sau spații de prezentare:
Outcome a inițiat o formă de reflecție critică asupra mijloacelor de producție artistice și a convențiilor și contextului în care acestea se desfășoară.
Lucrarea i se datorează în mare parte, dacă nu exclusiv, lui Eduard Gabia. Eram prieteni, iar într-o zi, i-am povestit și explicat ideea mea. Edi a fost foarte deschis și receptiv, și a intuit perfect sensul propunerii artistice, chiar dacă era destul de neobișnuită și pentru el, dar și pentru mine. A urmat o perioadă de repetiții și discuții, în care piesa s-a dezvoltat destul de organic, susținută și de abilitățile excelente de interpret ale lui Edi. Nu a fost deloc un proces de lucru în sens clasic, în care eu arăt niște mișcări, iar el încearcă să le execute cât mai bine. A fost mai degrabă un proces de acumulare, în care ne alimentam reciproc cu idei și senzații, adăugând pe parcurs detalii de mișcare care într-un final au devenit Outcome. Îmi aduc aminte că am discutat despre relația dintre obiect și subiect, dintre prezență și expresie, dintre corp și context.
(Manuel Pelmuș, 2020)
Reverse Discourse
Conceptul și coregrafia: Ioana Marchidan
Sound design: Alexandru Suciu
Videoproiecții și afiș: Hermina Stanciulescu
Light design: Hermina Stanciulescu
Cu: Ioana Marchidan
În “Reverse Discourse” am vrut să provoc emoție fără medierea privirii. Să provoc publicul la rememorarea propriilor experiențe sau a celor transmise și retransmise, perpetuate la nesfârșit de factori externi fie că vorbim de oameni sau media. Am folosit corpul ca pe un mediu de conectare vizuală la un dialog absurd. Un dialog corporal expus în replici cu temporalitati distincte, care nu se intersectează aproape niciodată. Un dialog organic care expune perspectivele dominator-supus în multiple ipostaze ce conturează trecutul și prezentul. Un dialog somatic ce animă traumele înmagazinate în memoria noastră colectivă și individuală. Un dialog visceral despre asumarea puterii și exploatarea ei în direcții predominant dictatoriale, manipulatoare.
Ioana Marchidan
“Reverse discourse” este ceea ce spune titlul. Un discurs inversat. Depersonalizat. Oferit dezgolit. Fragil. Intim. Un performance despre body politics în care Ioana Marchidan scurtcircuiteaza memoria corporală colectivă, identificând și aducând la suprafață gesturi adânc înrădăcinate, cu scopul de a le dezarhiva și descompune printr-o alunecare corporală spre o coregrafie abstractă. Această catalogare și reeditare a memoriei supunerii, a suprimării și reprimării semnificațiilor gesturilor, integrează publicul ca participant la dialog, ca observator supus.
Este interesant de urmărit în acest performance micro mișcarea corporală, înainte ca gesturile să ia amploare. Inventarierea gesturilor vine ca o oscilare între supunere și asuprire până când corpul renunta la a mai diferenția între cele două și se lasă prins în energia schimbării dintre ele.
Alegerea de a construi discursul în această formă, un spate gol într-un spațiu care oscilează de la hău întunecat la videoproiectii, implică vulnerabilitate. Iar vulnerabilitatea implică o fragilitate asumată, ce permite concentrarea atenției pe esență mesajului: forța destructivă a abuzului de putere.
