Părintele Michel Kubler – şapte ani în România în slujba credinţei

întâlnire cu Părintele Michel Kubler şi invitaţii săi, sâmbătă, 8 iulie, ora 17, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu
Părintele Michel Kubler – şapte ani în România în slujba credinţei întâlnire cu Părintele Michel Kubler şi invitaţii săi, sâmbătă, 8 iulie, ora 17, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

Părintele Michel Kubler – şapte ani în România în slujba credinţei

întâlnire cu Părintele Michel Kubler şi invitaţii săi, sâmbătă, 8 iulie, ora 17, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

Părintele Michel Kubler – şapte ani în România în slujba credinţei

Vă aşteptăm sâmbătă, 8 iulie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la întâlnirea de rămas-bun cu Părintele Michel Kubler şi invitaţii săi.

Voi părăsi curând Bucureştiul pentru a mă pune în slujba familiei mele religioase la nivel mondial, al cărei sediu se află la Roma. Emoţia mea este mare, în acest moment în care mă pregătesc să părăsesc România, după tot ce am avut bucuria să trăiesc de-a lungul celor şapte ani petrecuţi aici, perioadă în care fiecare dintre voi a avut un loc special. Această ţară mi-a îngăduit, precum desigur puţine altele ar putea să o facă, o experienţă umană şi religioasă deosebită: cea a unei întâlniri între creştini de cultură comună, dar de tradiţii bisericeşti diferite, latină şi bizantină.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


Dal Nic | Autostrada DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Dal Nic | Autostrada
DVD - One World Romania
Puterea limbajului: Cum ne transformă mintea multilingvismul Conferință susținută de Viorica Marian, urmată de un dialog cu Cătălin Ștefănescu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 11 mai, ora 16:00
Puterea limbajului: Cum ne transformă mintea multilingvismul
Online
ACCELERATION – 2 days special training event
7-8 Feb 2026
ACCELERATION – 2 days special training event
TBA (Bucharest)
Workshop: Structure & Flow cu Alina Radu
19, 20, 21, 22 Ianuarie în intervalul 19:00 - 21:00, WORKSHOP
Workshop: Structure & Flow cu Alina Radu
LINOTIP – Centru Independent Coregrafic