Întâlnire cu Jan Willem Bos, Ioana Pârvulescu și Lidia Bodea despre volumul de memorii „De la Rin la Dunăre și înapoi. Autobiografia mea românească“

Marți, 13 decembrie, ora 19.30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu,
Întâlnire cu Jan Willem Bos, Ioana Pârvulescu și Lidia Bodea despre volumul de memorii „De la Rin la Dunăre și înapoi. Autobiografia mea românească“ Marți, 13 decembrie, ora 19.30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu,

Întâlnire cu Jan Willem Bos, Ioana Pârvulescu și Lidia Bodea despre volumul de memorii „De la Rin la Dunăre și înapoi. Autobiografia mea românească“

Marți, 13 decembrie, ora 19.30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu,

Întâlnire cu Jan Willem Bos, Ioana Pârvulescu și Lidia Bodea despre volumul de memorii De la Rin la Dunăre și înapoi. Autobiografia mea românească, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
 
Marți, 13 decembrie, ora 19.30, vă invităm la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, pentru o întâlnire cu scriitorul și traducătorul neerlandez Jan Willem Bos, scriitoarea Ioana Pârvulescu și Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas, despre volumul De la Rin la Dunăre și înapoi. Autobiografia mea românească.
„Jan Willem e un traducător neerlandez care și-a pus întreaga viață în slujba promovării culturii române în Olanda și care, pentru serviciile sale, a fost decorat și de partea română, și de cea olandeză, la cel mai înalt nivel.
A studiat în România în cea mai întunecată epocă de dictatură comunistă, a cunoscut îndeaproape numeroși scriitori și oameni de cultură, dar și oameni simpli din toate mediile, cărora le face portrete memorabile. A fost urmărit de Securitate, întocmindu-i-se un dosar de mai multe sute de pagini.
A avut timp să învețe deplin, cu mare subtilitate, fețele ascunse ale limbii române, pe care-o vorbește perfect, fără accent, cu expresii idiomatice pe care nu mulți români le cunosc, încât nimeni n-ar bănui că nu este vorbitor nativ. Aceste cunoștințe, ca și cele de cultură și civilizație românească, i-au folosit la opera de traducere a multor scriitori români la edituri olandeze prestigioase. Cartea se citește ca un roman în care zeci de personaje trăiesc, vorbesc și acționează cu mare naturalețe, dar și ca o mărturie a unei perioade frământate din istoria României. Ultimul capitol pune față-n față cele două popoare, cel neerlandez și cel român, cu asemănările și deosebirile lor punctate cu mare finețe psihologică.
O autobiografie-roman-eseu în care Jan Willem Bos, familia sa și prietenii români și neerlandezi ni se-nfățișează-n fața ochilor cu mare naturalețe, convingător și veridic ca-ntr-o pictură de gen a unui maestru olandez.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU
 
 
JAN WILLEM BOS s-a născut în 1954 în Olanda. Este traducător, translator, scriitor, lexicograf și ziarist. A studiat limba și literatura română la Universitatea din Amsterdam și Literatura Comparată la Universitatea din Illinois (SUA). Între 1982 și 1984 a fost lector de neerlandeză la Universitatea din București. A tradus peste 35 de volume (proză, poezie, teatru) din română, printre care O moarte care nu dovedește nimic de Anton Holban, Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale și trilogia Orbitor a lui Mircea Cărtărescu, primele două volume fiind nominalizate pentru Premiul European pentru Literatură. A publicat în jur de 150 de articole și zece cărți despre România. În 2009, a publicat „Verdacht“: Mijn Securitatedossier, care a apărut în 2013 în română la Editura Trei ca „Suspect“: Dosarul meu de la Securitate (traducere din neerlandeză de Alexa Stoicescu). În 2011, i-a apărut Mijn Roemenië („România mea“), publicată într-o serie de „declarații literare de dragoste“. A publicat un Dicționar juridic și economic neerlandez–român și român–neerlandez (ediția a II-a, 2012), este coautorul Marelui dicționar neerlandez–român (ediția a II-a, 2014) și autorul Marelui dicționar român–neerlandez (2010). În 2018, a fost decorat de președintele României cu ordinul „Meritul Cultural“ în grad de mare ofițer. În 2019 a primit premiul Martinus Nijhoff pentru traduceri, cel mai important premiu pentru traducere literară din Olanda.
 
Cartea este disponibilă în librării și online pe #Libhumanitas câteva pagini: https://www.libhumanitas.ro/de-la-rin-la-dunare-si-inapoi...

Jelenleg nincs tervezett jövőbeli előadásunk.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe