HRANA: Cu porcul prin Balcani la Taifas Festival

Festivalul de film și cultură balcanică Taifas
HRANA: Cu porcul prin Balcani la Taifas Festival

HRANA: Cu porcul prin Balcani la Taifas Festival

Festivalul de film și cultură balcanică Taifas

Anul ăsta plecăm cu porcul prin Balcani.

HRANA, evenimentul gastronomic din cadrul Festivalului de film și cultură balcanică Taifas, ajunge anul acesta la ediția #4. Și, dacă tot am ajuns până aici, scoatem porcul la plimbare prin vecini.

Mai exact, Chef Alina Săftulescu și Melissa Ivana îl poartă prin România, Serbia, Croația, Bulgaria și Macedonia de Nord și văd ce bunătăți se întâmplă pe drum.

Iar povestea din jurul mesei e dusă mai departe de Camelia Burghele și Borko Ilin, doi oameni care știu bine că mâncarea nu vine niciodată singură: după ea se țin obiceiuri, istorii, vorbe și tot felul de înrudiri balcanice. 

Prin Balcani, o rețetă rar stă cuminte într-o singură țară. Porcul e firul roșu al serii, dar traseul nu e deloc drept:

—> Pornim cu afumături, slănină maturată, tobă, piftie și jumări, trecem prin sarmale, carne la ceaun și cârnați și ajungem la mini pljeskavica cu kajmak și ajvar. Pe lângă ele vin murături, brânzeturi, mămăligă, pâine de casă, hrean, dar și o salată de prune cu miere și ceapă roșie sau un piure de dovleac Hokkaido cu cimbrișor, ulei de dovleac și fistic.

Unele lucruri rămân așa cum le știm și cum ne plac. Pe altele, Alina și Melissa le mai sucesc puțin, le pun lângă ceva la care poate nu te-ai fi gândit și le dau gustul lor. 

Și pentru că, odată pornit la drum, porcul nostru nu se oprește la felul principal, sunt șanse să-l găsim și la desert. Poate lângă ciocolată neagră și caramel sărat, poate într-un haioș cu untură…vedem unde ajunge.

În rest, regula serii e simplă: umplem masa, gustăm din toate și mai stăm de vorbă.

Cine ne așteaptă la masă:

Chef Alina Săftulescu este Creative Director la Kibuț Gărâna, premiată de Gault&Millau și cunoscută pentru felul în care lucrează cu ingrediente locale și le duce în combinații și experiențe culinare neașteptate.

Melissa Ivana își poartă Banatul Montan în bucătărie și reinventează gusturile de acasă fără să le piardă sufletul.

Camelia Burghele, antropolog cultural, cercetează patrimoniul, obiceiurile și gastronomia Banatului și știe să scoată la iveală poveștile care se ascund în jurul unei mese.

Borko Ilin este muzeograf și jurnalist cultural, un pasionat povestitor al patrimoniului gastronomic bănățean și al legăturilor care trec, firesc, dintr-o parte în alta a Balcanilor.

Ne vedem vineri, 16 octombrie, de la ora 19:00, la FABER.

Meniul complet îl găsiți la noi pe site: taifasfestival.ro 

Locuri limitate, vă recomandăm să vă rezervați locul din timp!

Veniți flămânzi, că la masă facem noi loc!

location_on местоположение
calendar_month дата
payments цена
bookmark поръчка
location_on местоположение
calendar_month дата
19:00 - Петък, 16 Октомври 2026
bookmark поръчка
150 леи

Бъдете в крак с любимите си събития

Абонирай се

също препоръчваме


Workshop: Playing with movement cu Ioana Marchidan
30 Noiembrie, 1, 2 și 3 Decembrie, în intervalul 19:00 - 21:00, WORKSHOP
Workshop: Playing with movement
location_on LINOTIP – Centru Independent Coregrafic
BEDSIDE BOOK CLUB
12:00 - Неделя, 27 Септември
BEDSIDE BOOK CLUB
location_on Random House
MAKING A SHOW OF MYSELF Mary Kate O’Flanagan performance show - for the first time in Romania
20:00 - Събота, 3 Октомври
MAKING A SHOW OF MYSELF
location_on Takeovers Studios
DIY Polymer Clay Lighter
19:00 - Утре, 23 Септември
DIY Polymer Clay Lighter
location_on Teckel Coffee & Cocktails