Eric–Emmanuel Schmitt la București. Lansarea romanului „Omul care vedea dincolo de chipuri“

Lansare de carte și sesiune de autografe
Eric–Emmanuel Schmitt la București. Lansarea romanului „Omul care vedea dincolo de chipuri“ Lansare de carte și sesiune de autografe

Eric–Emmanuel Schmitt la București. Lansarea romanului „Omul care vedea dincolo de chipuri“

Lansare de carte și sesiune de autografe

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 24 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o întâlnire cu scriitorul Eric-Emmanuel Schmitt, prilejuită de lansarea romanului Omul care vedea dincolo de chipuri, apărut în seria de autor dedicată scriitorului, în traducerea Lilianei Donose Samuelsson. La lansare vor participa, alături de Eric-Emmanuel Schmitt, scriitorii și jurnaliștii Ioana Bâldea Constantinescu și Cristian Pătrășconiu. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe. 

Celebrul scriitor și dramaturg Eric-Emmanuel Schmitt se va afla la București, în perioada 24–26 octombrie, la invitația Editurii Humanitas Fiction și a Festivalului Național de Teatru (FNT), cu prilejul premierei spectacolului Copilul lui Noe (adaptare a romanului omonim, acum într-o nouă ediție, în traducerea Ilenei Cantuniari) și a lansării celui mai recent roman al său, Omul care vedea dincolo de chipuri.

Romanul Omul care vedea dincolo de chipuri, apărut recent în seria de autor „Eric-Emmanuel Schmitt“, la Editura Humanitas Fiction, este povestea lui Augustin, un tânăr jurnalist stagiar care, trăind la limita subzistenței, supraviețuiește unui atentat terorist din Charleroi. Pentru poliție, el devine un martor prețios. Când îi pun întrebări, oamenii legii nu bănuiesc însă că timidul Augustin are un dar care îi permite să vadă dincolo de limitele percepției și deducției dintr-o anchetă. Ajutat de vocile unor prezențe inefabile, protagonistul pornește pe un drum la capătul căruia va reuși să afle răspunsuri la marile întrebări neliniștitoare și să devină un adevărat erou.

„În Noaptea de foc, Eric-Emmanuel Schmitt și-a relatat experiența spirituală din tinerețe, revelația primită în deșert. Acela a fost mo­mentul în care a început să creadă. Dar în ce, sau în cine crede el? Noul său roman, Omul care vedea dincolo de chipuri, îndrăzneț și ingenios, încearcă să ofere un răspuns prin mijlocirea unei intrigi inspirate din actualitate.“

Le Figaro

„Un roman ludic și temerar, care sondează situarea omului față de divinitate și legăturile nevăzute cu cei care ne-au părăsit.“

L’Hebdo

„Eric-Emmanuel Schmitt ne îndeamnă să reflectăm, să cântărim, să comentăm. Asemenea lui Diderot și Pascal. Acesta este darul pe care li-l face cititorilor.“

Le Soir

„O epopee mistică și filozofică, pitorească, magistral scrisă.“

Paris Normandie

Accesul este gratuit în baza unei rezervări prin eventbook.

--

Eric-Emmanuel Schmitt s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și eseul Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009) și Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țari. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și La vengeance du pardon (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, iar în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare, în 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.


În seria de autor „Eric-Emmanuel Schmitt“, coordonată de Denisa Comănescu, au apărut: Milarepa, Domnul Ibrahim și florile din Coran, Oscar și Tanti Roz, Copilul lui Noe, Viața mea cu Mozart, Secta Egoiștilor, Evanghelia după Pilat, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri, Visătoarea din Ostende, Pe când eram o operă de artă, Concert în memoria unui înger, Cei doi domni din Bruxelles, Elixirul dragostei, Otrava iubirii, Femeia în fața oglinzii, Noaptea de foc, Adolf H. Două vieți și Omul care vedea dincolo de chipuri.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe