Eric-Emmanuel Schmitt la București. Lansarea romanelor „Cele două împărății“ și „După Dumnezeu, vine tata“

Eric-Emmanuel Schmitt la București. Lansarea romanelor „Cele două împărății“ și „După Dumnezeu, vine tata“

Eric-Emmanuel Schmitt la București. Lansarea romanelor „Cele două împărății“ și „După Dumnezeu, vine tata“

Editura Humanitas Fiction vă invită vineri, 23 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu îndrăgitul scriitor franco-belgian Eric-Emmanuel Schmitt, prilejuită de lansarea romanelor Cele două împărății, al cincilea volum din ciclul Străbătând secolele, și După Dumnezeu, vine tata, ce explorează relația complexă dintre Mozart și tatăl său, ambele în traducerea lui Doru Mareș.

Participă, alături de autor: Gabriela Avram, profesoară de istorie și critic literar, Valentina Băințan, producătoare TV, Doru Mareș, traducătorul romanelor. Moderează: Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction.

Accesul este gratuit, în baza unuei rezervări prin Eventbook. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe. Traducere simultană din limba franceză de Claudia Davidson-Novosivschei.

Cele două împărății, al cincilea volum din monumentalul ciclu romanesc semnat de

Eric-Emmanuel Schmitt, îi regăsește pe eroii Noam, Noura, Tibor și Derek la cumpăna dintre milenii. O nouă Romă stă să se nască – un imperiu formidabil, condus de nu mai puțin formidabilul Octavian Augustus, ajuns la putere grație geniului său politic sau, poate, cu ajutorul otrăvurilor. Confident (sau pion?) al Liviei, soția primului împărat, Noam se sufocă – pentru a câta oară? – în universul monstruos al puterii. Își va dobândi el, în afara Romei, în îndepărtata Iudee, încrederea în umanitate?

„Regăsim și în Cele două împărății elementele ce alcătuiesc forța acestui ciclu: amestecul de erudiție și fantezie, dar și măiestria de a da viață unor personaje celebre – Spartacus, Augustus, Pilat – prin integrarea lor într-o panoramă istorică care pune sub semnul întrebării prezentul nostru și ne apropie de aceste lumi dispărute.“ — Lire magazine

După Dumnezeu, vine tata explorează relația complexă dintre copilul-minune și tatăl său. Pentru Wolfgang Amadeus Mozart, tatăl său este profesor, mentor și primul om care îi recunoaște geniul. Dar, pe măsură ce copilul-minune devine un compozitor care își afirmă independența, admirația se transformă în conflict, iar iubirea, în nevoie de desprindere. După Dumnezeu, vine tata urmărește cu finețe relația dintre un tată care își modelează fiul și un fiu care începe să-și revendice propriul drum.

„Romanul lui Schmitt nu încearcă să ia locul biografiilor monumentale. Își propune mai degrabă să surprindă spiritul compozitorului într-un text al cărui stil se inspiră din propriile allegro vivace: rapid și spiritual, agreabil și năvalnic.“ — Le Nouvel Obs

location_on місцезнаходження
calendar_month дата
payments ціна
bookmark замовлення
location_on місцезнаходження
calendar_month дата
19:00 - П'ятниця, 23 Жовтень 2026
bookmark замовлення
0 леї

Будьте в курсі ваших улюблених подій

Підписатися

ми також рекомендуємо


Chirurgul Englez DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Chirurgul Englez
location_on DVD - One World Romania
Videocratie DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Videocratie
location_on DVD - One World Romania
Primii doi ani
10:00 - Субота, 31 Жовтень
Primii doi ani
location_on Arcub - Hanul Gabroveni