NOAPTEA IDEILOR - „ÊTRE VIVANT/ A FI VIU”

DEZBATERE
NOAPTEA IDEILOR - „ÊTRE VIVANT/ A FI VIU” DEZBATERE

NOAPTEA IDEILOR - „ÊTRE VIVANT/ A FI VIU”

DEZBATERE

Cum poate actul creativ salva mediul înconjurător?


În fiecare an, în ultima zi de joi a lunii ianuarie, Institutul Francez din Paris invită instituțiile culturale și științifice din Franța și de pe toate continentele să sărbătorească împreună libera circulație a ideilor. În 2020 Noaptea Ideilor se desfășoară în peste 89 de ţări, în cadrul a 221 de dezbateri. 


În 2020 tema Nopţii Ideilor este « être vivant », un joc de cuvinte cu un sens dublu: „a fi viu”, dar și „fiinţă vie”: ambiguitate dorită pentru că dezbaterile din cadrul Nopţii Ideilor sunt în primul rând o invitaţie la reflecţie și nu o obişnuită întâlnire cu experţi care deţin adevărul şi îl prezintă celorlalți. Ce înseamnă „să fii viu”? Care este locul nostru în lumea vie? În ce fel faptul de „a fi viu” ne obligă să trecem la acțiune? Acestea sunt principalele întrebări de la care pornește Noaptea Ideilor 2020. Invitaţii noștri sunt studenţi, reprezentanţi ai ONG-urilor importante din România, jurnalişti, arhitecţi, pictori, caricaturişti şi bineînțeles toţi cei interesați să ia parte la acest schimb de idei.  În plus, Noaptea Ideilor nu înseamnă doar dezbateri: ideile pot fi exprimate şi în alte forme: dans, fotografie, benzi desenate, picturi, caricaturi, instalaţii de artă.


Una dintre temele cheie a Nopții Ideilor din România în acest an este responsabilitatea ecologică: benzile desenate ca manifest, proiectele inovatoare în domeniul mediului și al utilizării eficiente a resurselor, implicarea tinerilor în protecţia mediului înconjurător, angajamentul civic în era urgențelor climatice sunt doar câteva dintre subiectele ce vor fi abordate.


Arta ca mijloc de implicare socială este tema dezbaterii organizate de Institutul Francez din România la București, dezbatere ce va fi deschisă de către E.S. Doamna Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România.

Desenatorul de benzi desenate Christophe Bec și artistul vizual Suzana Dan vor vorbi despre rolul creatorilor în raport cu mediul înconjurător și resorturile prin care un artist poate influența acțiunile publicului și factorii de decizie. Cristian Neagoe, responsabil de comunicare Greenpeace România și Mihai Stoica, director executiv al Asociației 2Celsius prezintă noile forme de activism și proiecte novatoare prin care lumea să devină mai verde. Dezbaterea va fi moderată de Ruxandra Gubernat, sociolog și regizoare de film documentar, iar desenatorul de presă Romain Dutreix va puncta momentele cheie ale acesteia prin desenele sale proiectate în sală în timp real.


Discuția se va desfășura în limbile română și franceză, fiind asigurată traducerea simultană. 

Intrarea este liberă, pe bază de rezervare. 

Vă așteptăm să dezbatem împreună idei și să împărtășim experiențe legate de responsabilitatea ecologică! 


Programul complet, aici 












En ce moment, nous n'avons aucune représentation future programmée.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

nous vous recommandons