Dansul indian - de la templu la scenă

Spectacol de dans
Dansul indian - de la templu la scenă Spectacol de dans

Dansul indian - de la templu la scenă

Spectacol de dans

Dansul Odissi îsi are originea în statul Odisha, pe coasta de est a Indiei, cu peste 2000 de ani în urmă. Potrivit surselor arheologice, este cel mai vechi stil de dans din India, practicat inițial ca ritual de TEMPLU. Sculpturile ce ornamentează pereții exteriori ai templelor, ilustrând mișcări transfigurate în piatră, constituie o dovadă a vechimii dansului și totodată un punct de referință pentru dansatorii contemporani.

Ca urmare a numeroaselor invazii străine, tradiția dansului în templu a decăzut de-a lungul timpului. În anii ‘50, după ce India și-a câștigat independența, dansul a fost readus la viață și adaptat pentru a fi interpretat pe SCENĂ, primind totodată recunoașterea ca formă de artă clasică.

Grațios și expresiv, Odissi este un dans care aduce împreună planul uman și cel divin, sublimul și lumescul. Deși a părăsit spațiul sacru al templului pentru a fi prezentat publicului larg, își păstrează esența spirituală, având capacitatea de a înălța conștiința, atât a artistului, cât și a privitorilor. 

DANSUL CLASIC INDIAN
Toate formele de dans clasic indian au la bază Natya Shastra, o lucrare antică despre artele spectacolului, socotită fără exagerare o capodoperă a culturii indiene și un reper major în istoria culturală a omenirii. Natya Shastra mai este numită și “a cincea Vedă”, destinată nu doar elitelor intelectuale și spirituale ale societății, ci și omului de rând, care trăiește sub impulsul variatelor emoțiilor. 

În dansul clasic indian se împletesc două aspecte. Primul este nritta, care se referă la dans într-o formă pură, fără a comunica o poveste. Acest dans evidențiază aspectul abstract și ritmic iar atenția publicului este captată de complexitatea, frumusețea și varietatea mișcărilor. Al doilea aspect, nritya, se referă la dansul ce ilustrează prin gesturi și expresii faciale emoțiile vehiculate de muzică și versuri. Dacă nritta este o încântare pentru ochi, nritya implica în plus emoțiile spectatorului, invitându-l să facă parte din poveste și să se “delecteze” cu trăirile transmise de dansator. 

DESFĂȘURĂTOR SPECTACOL
Recitalul va începe cu o piesă numită Mangalacharan: dansatoarea intră pe scenă aducând în palme o ofrandă de flori, invocă binecuvantări pentru un început bun al spectacolului și adresează salutări Mamei Pământ, divinității, maeștrilor și publicului. 

Batu Nritya este o piesă riguroasă și tehnică, bazată în întregime pe mișcări abstracte, inspirate de sculpturile ce decorează templul Konark din Odisha. Dansul începe cu o secțiune ce ilustrează instrumentele muzicale asociate cu acest stil de dans (veena, bansuri, mardala și manjira). Cea de-a doua parte ghidează metaforic publicul dinspre statuile decorative de pe zidurile templului, către sanctuarul interior, acolo unde dansatoarea se pregătește pe plan extern și intern pentru a dansa. 

Pallavi înseamnă "înflorire" și presupune elaborarea prin dans a unei compozitii muzicale (Raga). Piesa începe lent, cu mișcări subtile, grațioase ale ochilor, gâtului, trunchiului și picioarelor, evoluând pe un ritm tot mai rapid spre mișcări din ce în ce mai complexe. 

Recitalul se va încheia cu prezentarea un episod din lucrarea Gita Govinda, bazată pe povestea de dragoste dintre Radha și Krishna, ilustrând iubirea divină prin limbajul iubirii senzoriale.  

----
Iuliana Nălățan este preşedintele Centrului Cultural "Rabindranath Tagore", asociaţie non-profit ce organizează anual Festivalul "Namaste India”. A început să studieze dansul clasic Odissi în anul 2013, sub îndrumarea mai multor profesori şi artişti de excepţie, cărora le este profund recunoscătoare: Reela Hota, Meera Das, Jhelum Paranjape şi profesorii de la şcoala de dans Smitalay din Mumbai. A realizat numeroase călătorii în India și a trăit în ashram peste 7 luni, o parte din experiențele ei fiind incluse în cartea “India Darshan”, publicată la Editura Cununi de Stele. Dansul Odissi reprezintă pentru ea cea mai naturală și eficientă cale de a cunoaște și exprima plenar esența ființei. 

---- 
Cost bilet: 35 lei. Biletele pot fi cumpărate de pe www.eventbook.ro și de la locul evenimentului cu cel puțin 15 minute înainte de spectacol.

În tradiţia sălii Hermitage Urban Spiritual Hub, intrarea se face fără încălţări. Va mulţumim pentru înţelegere.

În acest moment, nu avem programată nicio reprezentație viitoare.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe