Ana Barton citeste în premieră din noua carte la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

Dacă e marți, scriitorii îți citesc
Ana Barton citeste în premieră din noua carte la Librăria Humanitas de la Cişmigiu Dacă e marți, scriitorii îți citesc

Ana Barton citeste în premieră din noua carte la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

Dacă e marți, scriitorii îți citesc

Marţi, 6 septembrie, ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu găzduieşte prima ediţie din această toamnă a seriei de lecturi publice, „Dacă e marţi, scriitorii îţi citesc“. În această seară, Ana Barton va citi în premieră din volumul „Acolo unde se adună visele“, aflat în pregătire la Editura Humanitas.

„A stat acolo o vreme sau poate niște vremuri. Vedea numai luminătorii zilei și ai nopții, cât i-a mai văzut și pe ei. Nu mult. Când n-a mai știut de zi și de noapte, Nestor s-a mutat cu totul și cu totul în vis. Visa deșerturi, ierburi, cireșe, copii mici, femei care-și aplecau capetele pe umerii lor și priveau întoarse spre el, brânză, un câine pe care-l avusese când era mic, pastă de tomate roșie, roșie de-ți vine apă-n gură, ca atunci când deschizi cutia și-ți dau lacrimile de plăcerea mirosului ei dulce-acrișor, un uliu, gura mamei fiului său, sânii ei mici, șira spinării și părul în coc, o covată cu miere zaharisită, niște terase cu somnuri în care te rostogoleai dintr-unu-ntr-altu’, până jos, jos de tot, unde era o mare limpede, cu margarete în loc de nisip, în care te scufundai. Când Nestor a respirat în apa aia dulce și clară, l-a ajuns o bucurie pe care n-o mai gustase niciodată. «Ia uite», și-a zis, «nu bei apă, o respiri». “

 

En este momento, no tenemos ninguna representación futura programada.

Mantente al día con tus eventos favoritos

Suscribirse

también recomendamos


Fortareata DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Fortareata
location_on DVD - One World Romania
Waiting for August DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Waiting for August
location_on DVD - One World Romania
Despre lumea în care murim. Ce mai rămâne omenesc în urma inteligenței artificiale Conferință susținută de Mihnea Măruță, urmată de un dialog cu Gabriel Liiceanu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 17 mai, ora 12:30
Despre lumea în care murim. Ce mai rămâne omenesc în urma inteligenței artificiale
location_on Online
Műhely Szucher Ágnessel Young ARTA Family
11:25 - Domingo, 15 Noviembre
Műhely Szucher Ágnessel
location_on Cinema ARTA Cluj
MedTalks: FEMEIA ÎN ECHILIBRU Ediția a II-a
16:00 - Viernes, 4 Diciembre
MedTalks: FEMEIA ÎN ECHILIBRU
location_on Hotel Ramada