SWORDS - Spoken Word Sessions

E581 – live performance by PEACE THE GUN & Mugur Grosu
SWORDS - Spoken Word Sessions E581 – live performance by PEACE THE GUN & Mugur Grosu

SWORDS - Spoken Word Sessions

E581 – live performance by PEACE THE GUN & Mugur Grosu

Al treilea episod din seria de SWORDS - Spoken Word Sessions aduce un spectacol în premieră la București: E581 – live performance by PEACE THE GUN (Dumitru FanfarovVon Aim și Eugen Gavriliuc) & Mugur Grosu – duminică, 12 februarie, de la ora 19:00, la Control Club. Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventbook.

Pe teritoriul României și al Republicii Moldova, Drumul european E581 este o componentă a coridorului IX european (cale ferată și șosea, pe o distanță de 3400 de km): Helsinki – Sankt Petersburg - Moscova - Kiev - Chișinău - București - Dimitrovgrad - Istanbul -Alexandropolis. Pe scena din Control Club, E581 propune publicului o experiență imersivă, în care momentele spoken word se îmbină cu pasaje muzicale, într-un spectacol inedit.

PEACE THE GUN – grup format din artiștii moldoveni Dumitru FanfarovVon Aim și Eugen Gavriliuc – este rezultatul ascultării unui instinct, atât cât a mai rămas din el, într-o lume în continuă ruinare.

VonAim este producător, ex-vocalist al trupei de grindcore Abnormyndeffect, în prezent vocalist în trupa SPD (Self Programmed Deaf), unul dintre coordonatorii Ministerului Subculturii și organizator de evenimente ce vin să susțină discursul alternativ în materie de petreceri electro/ jam-uri/ spoken word/ metal sau hiphop.

Eugen Gavriliuc este basist în trupa SPD (Self Programmed Deaf) din Republica Moldova. Arhitect și fost profesor la UTM, dar și mare iubitor de muzică electronică, fiind unul dintre fondatorii grupului și seriei de evenimente marca SQUAD.

Dumitru Fanfarov este poet și MC, a debutat în 2020 cu volumul „stepă și transă” la editura Max Blecher.

Mugur Grosu este scriitor, artist și performer. De profesie marinar, n-a părăsit niciodată uscatul. E preocupat de poezie în toate formele sale, și de aducerea ei în spațiul public prin instalații, performance și proiecte de scenă sincretice – în care aduce împreună literatura, arta și muzica. Pe scena SwordS, Mugur își va sărbători semicentenarul.

SWORDS - Spoken Word Sessions își propune să aducă laolaltă poeți, actori, autori și performeri, în spectacole spoken word, completate de muzică și proiecții multimedia, cu frecvență bilunară, la Control Club (Constantin Mille, 4).

Seria de evenimente SWORDS - Spoken Word Sessions este organizată de Control Club și Liveland. Curatori: Cosmin Perța și Iulian Morar.

În acest moment, nu avem programată nicio reprezentație viitoare.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe