TREI ZILE DE MUZICĂ EXTREMĂ ȘI ENERGIE LA CEA DE-A VII A EDIȚIE
SOMETHING FOR THE CORE
Dacă e septembrie, știi bine că e Something For the Core Fest. După cum v-am obișnuit deja, începutul lunii septembrie este dedicat muzicii extreme, hardcore, punk, metal dar nu numai, printr-un festival făcut din inimă și care are ca scop susținerea și promovarea trupelor locale și internaționale care fac slalom printre aceste genuri. În 2018, se organizează cea de-a VII-a ediție a evenimentului și va avea loc în perioada 7-9 septembrie în Club Quantic.
Dacă nu știai până acum, povestea din spatele Something For The Core are la bază ideea de a susține muzica underground, dar și încurajarea publicului de a acorda o atenție mai mare culturii underground, în care se găsesc mereu trupe foarte bune care merită să ajungă și la urechile celorlalți care poate nu au cochetat încă cu această zonă.
Trupele pe care le vedem anul ăsta în cele 3 zile de festival sunt Nevergoinghome, First Division, Crize, Breathelast Axez, For The Wicked, Take No More, Divided By Perception, King of Sorrow, Scars of a Story, Ropeburn, Expectations, I Stared into the Forest, Nesseria, The Dignity Complex, Apa Sîmbetii, Visions of Madness, Walk the Abyss, Killer Victim, 16, Innergrave, Primitive Man și VVVLV.
Program:
Ziua 1 | Vineri | 7 Septembrie
18:00 - 18:40 Nevergoinghome
19:00 - 19:40 First Division
20:00 - 20:40 Crize
21:00 - 21:40 Breathelast
22:00 - 22:40 Axez
23:00 - 00:00 For the Wicked
00:20 - 01:00 Take No More
01:20 - 02:00 Divided By Perception
Ziua 2 | Sâmbătă | 8 Septembrie
18:00 - 18:40 King of Sorrow
19:00 - 19:40 Scars of a Story
20:00 - 20:40 Killer Victim
21:00 - 21:40 Expectations
22:00 - 22:40 I Stared into the Forest
23:00 - 00:00 Nesseria
00:20 - 01:00 The Dignity Complex
01:20 - 02:00 Apa Sîmbetii
Ziua 3 | Duminică | 9 Septembrie
18:00 - 18:40 Visions of Madness
19:00 - 19:40 Walk the Abyss
20:00 - 20:40 Ropeburn
21:00 - 21:40 16
22:00 - 22:40 Innergrave
23:00 - 00:00 Primitive Man
00:20 - 01:00 VVVLV
Nevergoinghome a fost fondată în 2008 în București, cu scopul de a aduce un sound fresh scenei underground românești. După câteva show-uri, s-a făcut simțită nevoia de îmbunătățire a sound-ului, drept pentru care reprezentațiile au încetat, iar după 2 ani trupa a revenit mai puternică și mai modernă, cu un sound experimental.
Metalcore / Post Hardcore / Melodic Hardcore // Bucharest // Romania
ttps://www.facebook.com/Nevergoinghome/
https://nevergoinghome.bandcamp.com/
https://www.youtube.com/watch?v=xdS-rBKi05Q
First Divison a început în 2006 ca o trupă formată din patru membri, amestecând muzica pe care o creează, un joc de hardcore și riff-uri metal cu tobe trashy și groovy, linia de bass ca o rangă și voci grele, toate legate într-un beatdown masiv, cu un vibe de rapcore.
Hardcore / Metal / Punk // Braila // Romania
https://www.facebook.com/fdband/
https://firstdivision1.bandcamp.com/
https://www.youtube.com/watch?v=-fRnHgWQbkE
Crize îi are în componența actuala pe Shole (voce), Dan (chitară), Mircha (synths), Bogdan (tobe) și Dhope (bass), cinci muzicieni ale caror background-uri și aptitudini i-au adus și readus împreună pentru a sărbatori mulți ani de activitate a trupei cu piese noi și vechi, merch fresh, visuals și o atmosfera în stilul și identitatea lor.
Alternative Metal // Bucharest // Romania
https://www.facebook.com/CrizeOfficial/
https://www.youtube.com/user/CRIZEOfficial
https://www.youtube.com/watch?v=I3lizhgRPw8&list=PLwvZXaP5w9JqBJ0r32blAXI6F9eRg6ZF4&index=8
Axez este o formație stabilită în orașul Varna din Bulgaria și a fost înființată în anul 2014. Genul pe care îl abordează este experimental și jonglează cu elemente din metal / hardcore / punk / beatdown.
Metal / Punk / Hardcore / Experimental // Varna // Bulgaria
https://www.facebook.com/AxZANARCHY/
https://axez.bandcamp.com/releases
https://www.youtube.com/watch?v=o-FKYo7zMyA
For The Wicked este o trupă clujeană ce a luat naștere în 2015. Încă de la debut, formația a fost câștigătoarea unor premii importante din industrie. Sound-ul lor vine cu un metalcore modern, combinând riff-uri grele, voci agresive și refrene “catchy”, totul îmbrăcat într-o producție de calitate.
Fake Metal // Cluj-Napoca // Romania
https://www.facebook.com/weareforthewicked/
https://weareforthewicked.bandcamp.com/
https://www.youtube.com/watch?v=1Di1ytAYTjw
Breathelast este o trupă de metal alternativ fondată în 2010. Stilul muzical abordat cuprinde multe schimburi de tempo și “breakdownuri” care oferă melodiilor un aer foarte personal și multa energie, generate de felul în care sunt scrise și interpretate piesele. Membrii trupei sunt muzicieni experimentati, influențați de diferite stiluri muzicale, experiență ce i-a facut sa considere că prezenta pe scenă, în fata publicului ce le apreciază muzica, cu chitara, basul, bețele de tobă și microfomul în maini, reprezintă motivația și succesul de care au nevoie.
Alternative Metal // Constanta / Bucharest // Romania
https://www.facebook.com/Breathelast/
http://www.breathelast.com/theflood/
https://www.youtube.com/watch?v=2C062oFZtPM&index=13&list=PLPgxeJJxxwAV7u1tmnPf7tsGQsJZCB6ir
Take No More este o formație hardcore din București, România, cu influențe precum Kickback, Morbid Angel, All Out War, Marauder, Breakdown, Death Threat, Cold As Life, Obituary, Entombed, Bad Brains, Cold War, Bolt Thrower, tânăra trupă promitea să devină o trupă demnă de luat în considerare pe scenă underground dar care pentru moment s-a desființat, reunindu-se special pentru a performa pe scena festivalului.
Hardcore // Bucharest // Romania
https://www.facebook.com/0331records/
http://0331records.bandcamp.com/
https://www.facebook.com/TNMCREW/
Divided By Perception este una dintre cele mai apreciate trupe metalcore din România, care a concertat de-a lungul anilor alături de trupe precum Veil Of Maya, Betraying The Martyrs, To Kill Achilles, Cedron, Close Your Eyes, Every Man Is An Island, fiind, de asemenea, una din trupele finaliste ale concursului Wacken Metal Battle Romania Finals din 2017.
Metalcore / Hardcore // Cluj-Napoca // Romania
https://www.facebook.com/DividedByPerception/
https://soundcloud.com/dividedbyperception
https://www.youtube.com/watch?v=s_j1RfuCFa4
King of Sorrow sună cam așa: riff-uri grele, combinate cu muuulte break down-uri, tonuri din death metal și o voce care să le lege pe toate. Formată din muzicieni care au activat în alte trupe din zona underground din Bulgaria, precum membri din Expectations, Feedbacker și КПД-0, King of Sorrow tocmai au lansat la începutul verii LP-ul de debut “Bow to my Wrath”.
Hardcore // Sliven / Sofia // Bulgaria
https://www.facebook.com/kingofsorrow666/
https://kingofsorrow.bandcamp.com/releases
http://kingofsorrow.bandcamp.com/https://www.youtube.com/watch?v=mmzIj648-YU
Scars of a Story, din Cluj-Napoca, a luat naștere la inițiativa chitariștilor Peter Grezer (Stereofeelings) și Sucală Vlad (All One). În încercarea de a da metalcore-ului o interpretare nouă și melodică, celor doi li se alatură basistul Dani Șipoș (All One), toboșarul Cristi Lipovan și vocalistul Hrenovschi „Bitză” Marian, ultimii doi făcând parte din trupa Antidot.
Metalcore / New age metal / Post Hardcore // Cluj-Napoca // Romaniahttps://www.facebook.com/scarsofastory/
https://scarsofastory.bandcamp.com/
https://www.youtube.com/watch?v=5s1Q2ZApsgc
Ropeburn sunt deja binecunoscuți pe scena underground de la noi. Fie că te-au prins versurile cu un iz nihilistic, care abordează teme precum axietatea și trauma create de desfășurarea societății, sau sound-ul hardcore îmbinat cu sludge, punk si metal, Ropeburn creează o atmosfera groovy, agresivă, care te face să urli mut în tine (sau nu).
Hardcore / Punk / Sludge // Bucharest // Romania
https://www.facebook.com/Ropeburnband/
https://ropeburnro.bandcamp.com/releases
https://www.youtube.com/watch?v=TEdvH7jqVv0
Expectations este o trupă de hardcore din Sofia. Bulgarii revin în București, acestia concertând cu ceva timp în urmă aici cu ocazia promovării ultimului material “After Twenty Years“. Al doilea full length lansat de Expectations cuprinde 12 piese și a fost înregistrat și produs de Marius Costache la Next Dog Studio.
Hardcore // Sofia // Bulgaria
https://www.facebook.com/onlywhenshared/
http://expectationshardcore.bandcamp.com/
https://www.youtube.com/watch?v=xhXDWIbT3iU&index=2&list=RDCxAjFnUotk0
I Stared into The Forest explorează diversele zone ale hardcore-ului, cu focus pe mathcore și screamo. Trupa a reușit să stârnească curiozitate încă din 2011, când a lansat materialul „Society discontinued”, urmat de „Unframed pictures of our epilogue” in 2012, album realizat în colaborare cu Fading Halo Records.
Screamo / Metallic Hardcore // Brasov // Romania
https://www.facebook.com/istaredintotheforest/
http://istaredintotheforest.bandcamp.com/
ttps://www.youtube.com/watch?v=QeRnjNwFkkk
Nesseria este o trupă din Franța și abordează un sound de hardcore haotic, brutal, trăgând spre un grind nervos și fără compromisuri. Mai introspectiv decât înainte, hardcore-ul dark al celor de la Nesseria picură disonanțe.
Post Hardcore // Orléans / France //
https://www.facebook.com/nesseria.music/
http://nesseria.fr/
https://www.youtube.com/watch?v=L39fnPmSbEY
The Dignity Complex este un proiect ambițios din Brașov, ce abordează într-un stil propriu conceptul de metal modern, îmbinând calmul melodic cu pasaje poliritmice agresive. Atât actualii, cât și foștii membri The Dignity Complex pot fi recunoscuți prin activitatea lor în alte proiecte românești precum Days of Confusion, The Thirteenth Sun, Deliver the God, Indian Fall, Black Water, Quantic.
Progressive Metal // Brasov // Romania
https://www.facebook.com/thedignitycomplex/
http://thedignitycomplex.bandcamp.com/
https://www.youtube.com/watch?v=ehRGE1IFE1c
Apa Sîmbetii a luat fiinta in 2009, în timp schimbând stilul abordat în Blackened Death Experimental cu influențe Djent și Jazz.
Black Metal / Death Metal / Experimental // Bucharest // Romania
https://www.facebook.com/ApaSimbetiiRo/
https://apasimbetii.bandcamp.com/
https://www.youtube.com/watch?v=dGbMcqy9Rc4
Visions of Madness ne poartă prin pasajele existențiale ale vieții. Cei patru membri, având-o ca lead vox pe Andreea, fuzionează diverse elemente din subgenurile metalului, astfel încat sound-ul lor face slalom printre dinamism și pasaje hectice.
Hardcore / Punk / Metal // Bucharest // Romania
https://www.facebook.com/visionsofmadnessband/
https://visionsofmadness.bandcamp.com/album/vertigo-ep
https://www.youtube.com/watch?v=3BJo3Mc6ePE
Walk The Abyss reprezintă călătoria rezultată dintre cele două chitări în opt corzi ale trupei, sound suprapus pe bass-ul metalic ce conturează ritmurile contrastante ale abisului. Cu actuali membri activi în proiecte precum First Division, Chaos Cult și Days Before Disappearance, Walk The Abyss se situează între deathcore / djent / heavy hardcore / progressive metal.
Deathcore / Death Metal / Hardcore / Djent // Bucharest // Romania
https://www.facebook.com/WalkTheAbyss/
https://walktheabyss.bandcamp.com/releases
https://www.youtube.com/watch?v=eRTlZdbPyPc&list=PLZIe7VWr5qHKSHQOVY5vni_AMRQ6PY3a_&index=6
Killer Victim este exemplul perfect de trupă care susține ideea de DIY. Cu un sound agresiv și dinamic, dar un mesaj pozitiv, împotriva extremismului, autorității, religiei și discriminării de orice fel, trupa activează din anul 2014 și a cântat cu trupe ca Downfall of Gaia, Comeback Kid, Negative Approach, Oathbreaker, The Rodeo Idiot Engine, I Am A Curse și mulți alții.
Hardcore / Punk / Metal // Bucharest // Romania
https://www.facebook.com/killervictim/
https://killervictim.bandcamp.com/album/terror-state
https://www.youtube.com/watch?v=Nn7FqE7vVe4
16 este o trupă americana de sludge din Los Angeles, California. Trupa este în prezent semnată la Relapse Records. - (16) - a fost menționată, împreună cu alte acțiuni de pionierat, cum ar fi Eyehategod, Crowbar și Acid Bath, ca fiind una dintre trupele prețioase ale subgenului. În iulie 2016, formația a lansat cel de-al șaptelea album complet, The Life of a Moth.
Hardcore / Sludge / Metal // Los Angeles & San Diego // USA
https://www.facebook.com/16Band/
https://16theband.bigcartel.com/
https://16theband.bandcamp.com/
https://www.youtube.com/watch?v=2Dr9zoz7TaI
Innergrave a luat naștere undeva prin anul 2005, la acea vreme componența fiind alcătuită integral din membri care nu mai activează la momentul acesta în cadrul formației. Aceștia au abordat de-a lungul timpului multe genuri, făcând slalom printre fuziuni de metal, grindcore, death și alte corcituri ale genurilor acestea.
Brutal Death Metal // Iasi // Romania
https://www.facebook.com/innergrave/
https://soundcloud.com/dragos-inn
https://www.youtube.com/watch?v=X_-c7HzfWdQ
Primitive Man și sound-ul lor au o chimie perfectă între numele trupei și ceea ce fac: un mix sălbatic de death metal, blackened noise și doom. Trupa a fost formată în anul 2012 și este considerată una dintre trupele de metal care abordează subiecte care vizează problemele din umanitatea modernă.
Death Sludge / Funeral Punk // Denver / CO // USA
https://www.facebook.com/primitivemandoom/
http://primitivemandoom.bandcamp.com/
https://www.youtube.com/watch?v=uKpf8qx52Bg
VVVLV e genul de trupă care potolește apetitul de de sludge-doom-crust cu niște riff-uri raw. Până în prezent, aceștia au lansat un split împreună cu Void Forger, care poate fi găsit pe bandcamp-ul trupei.
narchist DIY Sludge // Timisoara / Cluj // Romania
https://www.facebook.com/herecomethevvvlv/
https://vvvlv.bandcamp.com/
https://www.youtube.com/watch?v=FWM-cUxvpl4
Festivalul Something for the Core a apărut ca o reacție firească a unei comunități care era deja existentă, pasionați ai muzicii underground, care avea nevoie de un cadru mai extins pentru a ajuta curentul să evolueze. Festivalul a fost creat pentru a susține efortul trupelor care activau deja, dar nu aveau cum să ducă mai departe efortul depus, pentru a satisface cererea de muzică și de activități culturale a unui public destul de numeros.