fbpixel

Simfonia Iubirii / Sibiu

Simfonia Iubirii / Sibiu

Simfonia Iubirii / Sibiu

Simfonia Iubirii – un dialog unic între știință și artă susținut de dirijorul Vladimir Agachi și reputatul psiholog Daniel David, alături de Young Famous Orchestra.

Marți, 9 mai 2023, începând cu ora 19.00, în sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu, cea de-a 5-a ediție a ”Simfoniei Iubirii” aduce pentru prima dată în fața publicului sibian formatul consacrat de concert ce îmbină știința și arta într-un dialog între psihologul Daniel David și Young Famous Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Agachi. Pianistul Christophe Alvarez este invitat special al acestui eveniment.

Demersul pe care ”Simfonia Iubirii” îl propune publicului încă de la prima ediție are ca idee centrală puterea transformatoare a muzicii (#healingmusic), faptul că aceasta ne însoțește în fiecare etapă a vieții ajutându-ne să ne înțelegem trăirile și să le integrăm armonios în evoluția noastră (#musiceducation). Publicul este un personaj care este implicat activ în acest proces construit pe dialogul dintre artă și știință, minte și suflet, rațional și ipotetic, concret și abstract -  fiind parte din dialog. Repertoriul alcătuit cu atenție va cuprinde atât piese cunoscute și iubite de public ce sunt deja asociate cu ”Simfonia Iubirii”, dar și noi opțiuni care să susțină ideea de unicitate a fiecărei ediții. Piesele selectate vor purta spectatorul într-o călătorie ce-i va permite să-și descopere, să-și explice și să-și înțelegă trăirile prin prisma psihologiei pozitive, fiind ghidat în acest demers de prelegerile susținute de reputatul psiholog Daniel David.

În același timp, mesajul ediției a 5-a a ”Simfoniei Iubirii” este contruit în jurul ideii de unicitate a fiecărei experiențe pe care o trăim. Noi suntem mereu altfel. Evoluăm Creștem. Ne dezvoltăm. Privim, trăim, simțim diferit de la o etapă la alta a vieții. Fiecare apus e diferit, fiecare emoție e unică. Pentru că ”cine e atent, vede și aude pururi altceva.” (Mihail Sadoveanu – ”Țara de dincolo de negură”).

Psihologul Daniel David, considerat unul dintre cei mai influenţi psihologi români, este profesor de Ştiinţe cognitive clinice la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, director fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie de la UBB, adjunct professor la Mount Sinai School of Medicine, New-York, SUA, şi director pentru cercetare al prestigiosului institut Albert Ellis Institute, New York, SUA. În anul 2015, Daniel David a publicat și lucrarea monografică „Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor”. Este directorul fondator al Clinicii Universitare de Psihologie „Babeş Bolyai – PsyTech” şi preşedintele fondator al Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România. Ca practician, este psiholog principal în psihologie clinică şi psihoterapie acreditat de Colegiul Psihologilor din România şi supervizor în psihoterapie acreditat de Albert Ellis Institute (diplomate) şi de Academy of Cognitive Therapy (diplomate) din SUA. În anul 2020 a fost ales în funcția de rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca iar din 2022 este membru al Academiei Române și al Academiei Europene (Academia Europaea).

Young Famous Orchestra (YFO) reprezintă tinerețea și energia emanată de un colectiv orchestral tânăr şi pasionat, dar și renumele construit prin munca și devotamentul unor nume consacrate, modele morale și exemple de excelență și performanță profesională.

Fondată în 2015 de către carismaticul dirijor Vladimir Agachi, Young Famous Orchestra este cea mai tânără și dinamică orchestră din Transilvania, beneficiind de înalt patronajul ”Universității Babeș-Bolyai”, precum și de parteneriate valoroase cu instituții publice și de cultură locale (Primăria Cluj-Napoca, Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”). Artiștii reuniți sub bagheta YFO au concertat în cadrul unor evenimente inedite alături de Dan Grigore, Daniel David, Irina Margareta Nistor, Sânziana Mircea, Paul Andre Bempechat, Analia Selis, Omar Massa, Mariano Castro, Ilian Gârneț, Bogdan Bob Rădulescu, David & The Six Martini.

Asociația Young Famous crează legături valoroase între orchestra formată din cei mai talentați tineri instrumentiști români și muzicieni consacrați cu reputație internațională. Conceptul Young Famous își propune să readucă muzica clasică în prim-planul vieții culturale românești printr-o abordare modernă a concertului simfonic și apropierea acestuia de publicul tânăr. Concertele Young Famous Orchestra au adus în sală aproximativ 17 000 de persoane.

Vladimir Agachi este unul dintre cei mai activi tineri dirijori români, formarea sa muzicală fiind marcată de perfecționarea la Staatsoper Berlin sub îndrumarea unuia dintre marii dirjori ai lumii: Daniel Barenboim. Aparițiile sale sunt caracterizate de o deschidere specială către public: caracterul formal și adesea sobru al concertelor de muzică clasică este înlocuit de un dialog cald cu spectatorii, de o prezentare inedită și neconvențională a partiturilor pe care le dirijează. Publicul este deseori invitat să facă parte în mod activ din fenomenul muzical, fie așezat în orchestră, fie chiar ca dirijor. Palmaresul artistic este conturat de concerte alături de filarmonici din România și internaționale (Porto, Wroclaw, Boston, Haifa, Arklangelsk, Piura), precum și obtinerea unor burse internaționale, printre care participarea la prestigiosul festival de la Tanglewood (SUA). În prezent, Vladimir Agachi este cadru didactic – lector universitar al Universității din Oradea, Facultatea de Arte, Departamentul Muzică.

Simfonia Iubirii – Die Liebessymphonie este un concert organizat sub patronajul Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu, cu sprijinul Consililui Județean Sibiu, în parteneriat cu Filarmonica de Stat Sibiu.

Parteneri media: Hermannstädter Zeitung, Magic FM, Zile și Nopți, VIA Cluj TV.

Biletele sunt disponibile pe pe www.eventbook.ro.

https://youngfamous.ro/

https://www.facebook.com/yforchestra

bit.ly/40KYwN9

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe