om la lună se întoarce în Control pentru încă un concert.
După cele două concerte sold out de la finalul anului trecut, trupa revine în clubul unde a început totul.
În toată această perioadă de incertitudine am reușit să găsim niște timp pentru noi și ai noștri dragi. Ne bucurăm că putem să ne întoarcem în Control, locul unde ne simțim acasă, ne bucurăm că putem să re revedem cu prietenii noștri înainte de, probabil, o nouă perioadă de pauză îndelungată. O să ne luăm porția de muzică și bucurie care să ne țină până data viitoare.
La concertul din Control Club accesul se va face la ora 19:00 iar evenimentul va fi organizat urmând toate prevederile legale aflate in vigoare la data desfășurării lui, fiind permis accesul unui număr limitat de participanți.
Pe măsura ce aceste prevederi vor fi anunțate de autorități, le vom transmite tuturor participanților.
om la lună este o trupă formată din Doru Pușcașu, Dragoș Strat, Cătălin Constantin și Adrian Maraloiu, a început ca proiect solo a lui Doru Pușcașu, în 2018, transformându-se în full band în toamna lui 2019. Trupa a crescut în cei trei ani de existență cu fiecare episod de muzică și poezie, devenind foarte iubită de public pentru mesajul autentic și pentru prestațiile live extrem de intense.
În 2020, în perioada de lockdown, trupa a înregistrat ,Dans’ - primul său EP, compus de membrii trupei în cele 15 zile în care au locuit împreună.
În 2021, om la lună a lansat primul album complet - ,În caz de om la lună, strigați "om la lună stânga/dreapta, după caz’ - album pe care trupa l-a prezentat publicului printr-un turneu de promovare, cu concerte la București, Iași, Brașov, Sibiu, Timișoara și Cluj.
La finalul lunii octombrie 2021, membrii trupei s-au mutat din nou împreună într-un sat din Subcarpații Curburii și au scris următorul material om la lună ce va apărea anul acesta.