fbpixel

Mats Eilertsen Trio la Jazz Fan Rising CLUJ

Mats Eilertsen Trio la Jazz Fan Rising CLUJ cu Thomas Strønen (tobe) și Harmen Fraanje (pian)

Mats Eilertsen Trio la Jazz Fan Rising CLUJ

cu Thomas Strønen (tobe) și Harmen Fraanje (pian) - music

Contrabasistul pentru care toți jazzmen-ii nordici “se bat ca vikingii” să îl aibă în trupă: Mats Eilertsen! Muzician emblematic al jazz-ului scandinav din ultimii 20 de ani, și-a inclus sound-ul unic în nu mai puțin de 90 de albume !

Va fi din nou în România după ce a fost îndelung aplaudat anii trecuți în trupe precum Helge Lien Trio, Tord Gustavsen Quartet, Trygve Seim Helsinki Songs, Håkon Kornstad Trio și Tenors Battle, Mathias Eick's Midwest.
Alte formule în care Mats Eilertsen punctează trendurile europene ale momentului în jazzul contemporan: Wolfert Brederode Quartet, Solveig Slettahjell’s Slow Motion, Food (alături de Thomas Strønen, Iain Ballamy și Arve Henriksen), Nils Økland Band, Alexi Tuomarila Trio, Jacob Young Group ori Sonny Simmons.

-------------------------------------------------------------------------------------------
Jazz Fan Rising vă invită să descoperiți o nouă fațetă a artei lui Mats Eilertsen: cea de compozitor și lider de formație. În această ipostază, Mats Eilertsen are la activ 12 albume și 4 trupe.
Mats Eilertsen Trio, cu care va concerta la Cluj-Napoca, este trupa sa cea mai longevivă, formată acum un deceniu ani împreună cu doi prieteni speciali ai săi, tobarul Thomas Strønen și pianistul eteric Harmen Fraanje Music.

Muzica pe care o cântă cei trei “este de o frumusețe aproape imposibilă și interacțiunea umană sublimă”, „o incursiune luminoasă spre o mare profunzime emoțională și înțelegere” (All about jazz - 2019)

„De inspirație clasică, muzica se desfășoară ca un vis, ușor și atmosferic, muzicienii creând mai degrabă texturi decât cântând melodii. Nu există solo-uri, doar desenare de teme. Se ascultă cu răbdare unul pe celălalt, adăugând la conversație câte o coardă ciupită delicat, un foșnet de perie pe membrane și clapele abia atinse. Melodiile sunt pline de spirit și liniștitoare, dar mai ales transmit mai mult optimism.” 
(Jazz Journal 2019)

“Un echilibru plin de măiestrie între jazz și muzica clasică, pe care muzicienii europeni de jazz îl preferă atât de des și care constituie “semnătura” unor case precum ECM” (Blurtonline 2019)

Trio-ul are la activ trei albume: Elegy (Hubro, 2010), Sails Set (Hubro, 2013), And Then Comes The Night (ECM 2019).
----------------------------------------------------------------------------------------
Thomas Strønen (tobe) este unul dintre cei mai aventuroși și mai dinamici muzicieni contemporani. A compus pentru orchestră de coarde, a scris muzică pentru film și scenă, a produs muzică electronică, unde combină foarte original sunetul acustic în fuziune cu sunete electronice produse live.

Este fondator al trupelor Meadow (cu John Taylor și Tore Brunborg), Food (duo cu Iain Ballamy), a trio-ului Humcrush (cu Ståle Storløkken și Sidsel Endresen), Parish (cu Bobo Stenson). Este de asemenea liderul ansamblului de muzică de cameră Time is A Blind Guide (ECM).
Numele său este inclus pe 65 de albume apărute la ECM, Rune Grammophon, Jazzland, Feral și alte case de discuri.


Harmen Fraanje este compozitor și profesor la Conservatorul din Amsterdam și împletește cu succes cariera profesorală cu cea de muzician concertant. A urcat pe scenă alături de Ambrose Akinmusire, Trygve Seim, Mark Turner Jazz, Enrico Rava, Kenny Wheeler, Tony Malaby, Han Bennink, Nelson Veras, Cristina Branco, Theo Bleckmann, Ben Monder, Werner Herzog, Trio Mediaeval și alții.

Un concert propus de Jazz Fan Rising, asociația connoisseur-ilor de jazz.

Preț bilete:

65 LEI - Early bird, contingent limitat, până cel târziu 10 ianuarie

90 LEI - preț întreg

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe