Concert Mircea Bodolan & Emeric Imre

Concert Mircea Bodolan & Emeric Imre

Concert Mircea Bodolan & Emeric Imre

Vineri, 29 iulie 2022, de la ora 18:00, la festivalul ”Folk la altar” vă vor cânta și încânta Mircea Bodolan și Emeric Imre, la Biserica Evanghelică din Râșnov.

MIRCEA BODOLAN

Absolvent IATC, viitorul actor şi regizor Mircea Bodolan a cântat din studenţie alături de pionierii folkului românesc. S-a impus la cel mai important festival folk şaptezecist, „Primăvara baladelor”, a cântat în anii frumoşi ai Cenaclului „Flacăra”, a avut perioade lungi de actorie, dar şi directorat de teatru. Valeriu Sterian (pe care l-a ajutat la fondarea grupului folk-rock Compania de Sunet) l-a recuperat pentru muzică la jumătatea anilor 90, producându-i primul album discografic, dar şi pentru a conduce Folk Club „Casa Eliad”, unul dintre cele mai importante debuşeuri tânăr-muzicale ale ţării. Nu cântă des, dar când o face, actorul din Mircea Bodolan se împacă cu cantautorul... apoi iar se „războiesc”.

EMERIC IMRE

De loc din Cluj, Emeric Imre a cochetat serios cu fotbalul şi cu muzica. Când a primit în dar o eşarfă de la Mircea Baniciu, a avut o revelaţi în urma căreia a lăsat viitorul sportului rege pe mâna celor care nu aveau ureche muzicală, a şutat în poarta cenaclurilor folk de sub Feleac şi a marcat. A cântat în Cenaclul „Flacăra” după 1989, aşadar a devenit notoriu fără celebra trambulină optzecistă. Cu Emeric Set (grup cu geometrie variabilă, din care îl nominalizăm aici doar pe muzicianul Jimi Laco, din umbra multor artişti) sau solo, concertează intens şi lansează discuri „târzii”, „condamnate la toamnă”, „iernatice”, cultivându-şi public obsesiile nebuneşti de alb, în fapt multicolore.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe