fbpixel
Skip to main content

eXplore festival #14: No Change, or "freedom is a psycho-kinetic skill" (2005)

Order tickets
WASP Working Art Space and Production, Bucuresti Friday, 27 September 2019 / 19:30 40 lei (acces general)
eXplore festival #14: No Change, or "freedom is a psycho-kinetic skill" (2005)

Coregrafa de origine americană DD Dorvillier participă la eXplore festival #14 cu spectacolul No Change, or “freedom is a psycho-kinetic skill” (2005)*.

Concept: DD Dorvillier
Performeri: DD Dorvillier, Elizabeth Ward, Seth Cluet
Design lumini: Thomas Dunn
Design sunet: Seth Cluet
Costume: Kelly Horrigan, Jessica Beebe
Coordonator producție: Jeff Englander

Comisionat de Danspace Project în 2005, ca parte a seriei Out-of-Space, performance-ul No Change, or “freedom is a psycho-kinetic skill” reprezintă un moment crucial în traiectoria artistică a lui Dorvillier și marchează o schimbare estetică și conceptuală importantă în abordarea sa creativă. O referință pentru lucrările ulterioare, piesa a fost re-comisionată în 2010 de Danspace Project ca parte a Platform 2010: certain difficulties, certain joy, curator Trajal Harrel.

No Change, or “freedom is a psycho-kinetic skill” presupune o orizontalitate în relațiile dintre obiect, corp, mișcare, sunet, performer și spectator, iar această premisă evidențiază toate acțiunile sale. Piesa aduce în prim-plan utilizarea sunetului ca mijloc de a detecta acțiuni invizibile – sunetul ca obiect, sunetul ca protagonist. Aceasta se joacă cu noțiunea de inconsistență într-un teren haotic de spații interioare și evenimente și propune acțiunea nemediată ca o formă de gândire ascuțită. Promisiunea către sine reprezintă faptul că nu există greșeli.

* Recomandat 18+

DD Dorvillier s-a născut în data de 14 iunie, 1967, în San Juan, Puerto Rico. Și-a obținut diploma de licență în dans în 1989, la Colegiul Bennington din Vermont. A creat performance-uri exclusiv în și pentru New York din 1989, iar din 2004 a început să dezvolte lucrări și în alte locuri, stabilindu-se în Franța în 2010. Colaborarea alături de compania sa, human future dance corps, a fost prezentată în New York la The Kitchen, New York Live Arts, Danspace Project și Performance Space 122, printre altele, dar și în festivaluri și teatre la nivel internațional, precum: Teatrul Kaai (Bruxelles, Belgia), STUK (Leuven, Belgia), deSingel (Anvers, Belgia), Les Rencontres chorégraphiques internationales de Seine – St. Denis (Paris, Franța), ImpPulsTanz (Viena, Austria), Festivalul Tseh (Moscova, Rusia), Hau/Hebel am Ufer (Berlin, Germania), Melkweg (Amsterdam, Olanda) și Bienala de Dans din Tokio (Japonia) etc.

Începând din septembrie 2017, DD Dorvillier este artist-cercetător asociat în cadrul Masteratului Exerce în Coregrafie la Institutul Coregrafic Internațional (ICI – CCN Montpellier), condus de coregraful francez Christian Rizzo.

Credit foto: Tom Brazil, sursa: Nytimes.com

 

eXplore festival #14

Producători: Asociația 4Culture și WASP Studios

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Institutul Geologic al României – Muzeul Național de Geologie, Muzeul de Artă Craiova

Parteneri media: Radio România Cultural, Modernism, Zeppelin, Revista ARTA, Designist, Feeder, IQads, România Pozitivă

www.waspmagazine.com

www.exploredancefestival.ro

www.4culture.ro

we also recommend