ERLEND KRAUSER – TOUR 2026

ERLEND KRAUSER – TOUR 2026

ERLEND KRAUSER – TOUR 2026

🎸 Unul dintre cei mai apreciați chitariști europeni revine acasă.

„Guitar Player i-a scris numele. Timișoara i-a scris sufletul.”

S-A NĂSCUT AICI. A CUCERIT LUMEA. ACUM SE ÎNTOARCE ACASĂ.

Pe 2 iulie 2026, Erlend Krauser urcă pe scena Sălii Cinema Timiș din Timișoara — orașul care l-a născut și căruia îi datorează primul acord.

Povestea lui începe chiar pe străzile Timișoarei. Membru al legendei rock-ului românesc Phoenix, Erlend a trăit una dintre cele mai incredibile evadări din România comunistă — ascuns, alături de Ovidiu Lipan Țăndărică și Josef Kappl, în interiorul boxelor Marshall ale lui Nicu Covaci. O fugă demnă de un roman. O viață demnă de o scenă mare.

Și scena mare a venit. Timp de peste 20 de ani, a fost chitaristul solist al celebrei James Last Orchestra, cântând în fața a milioane de spectatori pe cele mai prestigioase scene ale lumii.

Revista americană Guitar Player — biblia chitariștilor din întreaga lume — l-a inclus în capitolul "Lessons", alături de cei mai mari ai genului. Un titlu care spune totul.

Concertul susține proiectul „Performanță în Satul Bănățean” al Rotary Club Timișoara, prin care ajutăm copii din satele Banatului să urmeze liceul în Timișoara.

🎥 Ascultă-l aici pe Erlend Krauser:

YouTube – Erlend Krauser Live

🏠 Pe 2 iulie, Erlend vine acasă. La Timișoara. La tine.

📍 Sala Cinema Timiș 📅 2 iulie 2026 ora 19:00

🎟️ Nu rata acest moment. Distribuie și prietenilor tăi! 👇

В момента нямаме планирани бъдещи представления.

Бъдете в крак с любимите си събития

Абонирай се

също препоръчваме


The Notwist (DE) | Live at Control | 21.11.2026
20:00 - Събота, 21 Ноември
The Notwist (DE) | Live at Control | 21.11.2026
Club Control
Concert Bosquito la FFIR18
20:00 - Петък, 21 Август
Concert Bosquito la FFIR18
Grădina Cetății Râșnov
Concert HerStory la FFIR18
19:00 - Четвъртък, 13 Август
Concert HerStory la FFIR18
Bastionul Tesatorilor
SUMMERTIME SoNoRo Musikland
19:00 - Утре, 20 Юли
SUMMERTIME
Somarest
JAMSESSION III – DREAMS SoNoRo Musikland
21:00 - Петък, 24 Юли
JAMSESSION III – DREAMS
Meșendorf Gasthaus