Dacă noi ne iubim

Musical original după muzica trupei HOLOGRAF
Dacă noi ne iubim Musical original după muzica trupei HOLOGRAF

Dacă noi ne iubim

Musical original după muzica trupei HOLOGRAF

Ce să spun… Am plâns! Mă crezi că am plâns la anumite piese? M-au impresionat, am intrat într-o altă lume! Parcă n-am scris niciun vers, nicio piesă din toate astea. Am fost foarte emoționat de-a lungul întregului spectacol”, a mărturisit în exclusivitate pentru Libertatea solistul Dan Bittman, imediat după spectacol. 

La rândul său, Edi Petroșel, care pe 2 decembrie a împlinit 61 de ani, a declarat pentru Libertatea să s-a bucurat foarte mult de un asemenea „cadou”: „A fost foarte emoționant, mai ales că să-ți vezi muzica și textele cântate de niște copii înseamnă că n-am muncit degeaba și că avem un viitor! Felicitări trupei, cred că au muncit foarte mult, e foarte greu vocal să cânți ce cântă Bittman!”, a precizat bateristul Holograf.

“Dacă noi ne iubim”- musical by Holograf este primul musical de tip generation fusion din România 

Proiectul de față vrea sa asigure un punct de tranziție între “vechea gardă” a muzicii autohtone, reprezentată de  trupa Holograf și tânăra generație – inclusiv sfera adolescentină, reprezentată de trupa și publicul trupei Victoria Art. Focusul principal al producției rămâne însă pe tânăra generație și problemele ei, ilustrate prin povestea și punerea în scenă a spectacolului.

În acest proiect au fost selectati 50 de câștigători ai multor premii în festivalurile de teatru pentru liceeni sau premianți la concursurile de Muzica  (Vocea României) etc.

Al momento, non abbiamo spettacoli futuri programmati.

Rimani aggiornato sui tuoi eventi preferiti

Iscriviti

ti consigliamo anche


Valerinne Live + Special Guests Ordinul Negru
20:00 - Mercoledì, 21 Ottobre
Valerinne Live + Special Guests Ordinul Negru
location_on Club Control
AEREA [DE/ES] [LIVE], DA NA, 2H34RTB34TS
22:00 - Venerdì, 25 Settembre
AEREA [DE/ES] [LIVE], DA NA, 2H34RTB34TS
location_on Club Control
Stray Lights Showcase: Methadone Skies // Mock Surprise @ Control
23 septembrie 2026, Open doors: 19:00 | Show: 20:00
Stray Lights Showcase: Methadone Skies // Mock Surprise @ Control
location_on Club Control
Asincron & My Gentle New Angel @ Yolka
19:00 - Sabato, 3 Ottobre
Asincron & My Gentle New Angel @ Yolka
location_on Yolka
+SHE+ - REBEKA MOON DUST
20:00 - Giovedì, 24 Settembre
+SHE+ - REBEKA MOON DUST
location_on Italian Vintage Caffe & Prosecco Bar