CONCERT JAZZ ANDREI PETRACHE TRIO

CONCERT JAZZ  ANDREI PETRACHE TRIO

CONCERT JAZZ ANDREI PETRACHE TRIO

Sunt Andrei Petrache, pianist și compozitor iar împreună cu basistul Mike Alex și bateristul Alexandru Badea îți propunem un program compus pe de-o parte din piese originale scrise de mine special pentru această formulă de trio, iar de cealaltă câteva reinterpretări fresh (credem noi) ale unor standarde de jazz de care probabil ai mai auzit.
Povestea din spatele acestei componențe vorbește despre prietenii strânse și despre plăcerea de a cânta și de a improviza într-o formulă bine sudată, sinergică, asta în ciuda faptului că fiecare din noi are multiple alte proiecte în paralel. Abia așteptăm să pășim pe scena celor de la Point și să lăsăm muzica să vă vorbească în cel mai autentic mod cu putință.
 

Noi, cei de la Point, ne-am propus să facem tot ce putem astfel încât 2022 să fie un an foarte bun. Sau măcar să sune foarte bine. 

De aceea, am pornit din ianuarie o serie de concerte de jazz. Alături de Pure Jazz (un copil al Pure Indie) și de Laura Benedek (muzician de jazz și curatoare a acestui proiect), aducem pe scena POINT tineri muzicieni din România, în fiecare lună.

Informații utile:

1. Respectăm regulile, așadar reducem capacitatea spațiului la 30% și permitem accesul doar persoanelor care au certificatul verde.
2. În interior, masca este obligatorie și va acoperi nasul și gura.
3. În sala de spectacole nu permitem accesul cu alimente și/sau băuturi.
4. În timpul spectacolului, restaurantul și barul nu funcționează.
5. Nu putem rezerva bilete. Le puteți achiziționa oricând de pe eventbook.ro

Vă mulţumim pentru înţelegere și vă așteptăm cu drag!

En ce moment, nous n'avons aucune représentation future programmée.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe