Lazy Monday w. James, Public Service Broadcasting, Omelette

Lazy Monday w. James, Public Service Broadcasting, Omelette

Lazy Monday w. James, Public Service Broadcasting, Omelette

Lazy Monday a inventat cea mai bună zi de luni a anului și va aduce trei concerte într-o singură seară: James, cea mai buna trupă britanică indie-rock a anilor ’90, Public Service Broadcasting și Omelette.

Porţile Teatrului de Vară din Herăstrău se deschid la ora 18.30.

Capul de afiș al evenimentului este James, una dintre cele mai bune formații britanice, veterană în peisajul rock-ului independent, apreciată de critica de specialitate și cu un succes constant și însemnat la public. Cu o istorie de mai bine de 30 de ani, cu 14 albume de studio și peste 25 milioane de albume vândute în lume, James, încă din 1986 a produs un număr important de single-uri devenite instantaneu hit-uri, Sit Down, Come Home, She’s A Star sau Born of Frustration.

Euforic și contemplativ, abraziv și cald, deopotrivă, cel mai recent album, Girl At The End Of The World, a fost lansat in 18 martie 2016 și în opinia trupei este și cel mai bun. Albumul este produs de Max Dingel (The Killers, Muse, White Lies) și lucrat alături de legendarul muzician Brian Eno.
“Esența trupei James o constituie concertele live”, declară basistul trupei, Jim Gleenie. Actor și dansator, vocalistul Tim Booth face din concertele James experiențe electrizante, de notorietate fiind comunicarea permanentă, vie și hipnotizantă cu publicul.

Omelette, trupă de synth-pop/ synth-punk cu influenţe din anii ‘80 şi cu accente electronice personale moderne, va cânta în deschiderea spectacolului susţinut de James şi Public Service Broadcasting. „Unul dintre proiectele alea care răsar peste noapte, fără să remarci, şi dupa două sau trei săptămâni îţi acaparează urechile sau playlist-ul personal“ (Cultartes), cei de la Omelette îşi încep recitalul la ora 19.15, urmaţi de Public Service Broadcasting. 

Formaţi în 2015, Omelette aduc prin muzica lor o energie specială, cu vibraţii puternice şi chef de dans, însoţite de video proiecţii în timpul show-urilor live. Membrii trupei sunt Dez (voce şi compoziţie), Alin Zăbrăuţeanu (compoziţie şi sound production), Vali Chincişan (artist vizual). Trupa a lansat patru videoclipuri: „With a Rose With a Fire“, „Hello“, „Be Kind For Real“ şi „Kissing“.

Omelette este al doilea proiect muzical al lui Dez şi Alin. Cu primul, Jazzadezz, au lansat două albume: „Inimani Mal“ (2008) şi „Panta Rhei“ (2010). Vali Chincişan este VJi încă din 2004 şi a câştigat premiul pentru Cel mai bun film românesc la Anim'est în 2009.


Cele trei concerte vor avea loc pe scena Teatrului de Vară din Herăstrău, situat în cel mai mare parc din capitală și cel mai mare parc european din interiorul unui oraș. Amfiteatrul în aer liber se află aproape de intrarea în Parcul Herăstrau de la Arcul de Triumf.

Biletele pentru evenimentul Lazy Monday sunt disponibile online pe EventBook.ro și în București, în Librăria Engleză "Anthony Frost", Librăria Franceză "Kyralina" și Librăria Hecate. Biletele pot fi procurate la următoarele categorii de preț, în funcție de poziția locurilor în locație și perioada achiziționării:

în pre-sale, până în 15 mai: Cat II (fără loc) - 150 lei, Cat I -170 lei, Cat VIP -  190 lei; în perioada 16 mai – 11 iulie și la intrare: Cat II (făra loc) - 175 lei, Cat I - 200 lei, Cat VIP - 220 lei.

Pentru mai multe informații ne puteți contacta la info(at)lazymonday(punct)ro

-------------

www.facebook.com/aLazyMonday

www.instagram.com/alazymonday

www.lazymonday.ro

 

 

En ce moment, nous n'avons aucune représentation future programmée.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe