Concert de Crăciun susținut de Corul Mixt „Concentus”

„Colindăm, Colindăm”
Concert de Crăciun susținut de Corul Mixt „Concentus” „Colindăm, Colindăm”

Concert de Crăciun susținut de Corul Mixt „Concentus”

„Colindăm, Colindăm”

Centrul Cultural „Reduta” Brașov și Corul Mixt „Concentus”, vă invită în data de 18 decembrie 2025, de la ora 19:00, la un concert deosebit – „Colindăm, Colindăm” – dedicat sărbătorilor de iarnă.

Concertul va aduce în prim-plan colinde și cântece românești specifice sărbătorilor de iarnă. Programul va fi completat și de piese de Crăciun din repertoriul internațional.

Corul Mixt de Cameră „Concentus” a fost înființat în toamna anului 1997, sub îndrumarea profesorilor Marius Modiga și Radu Noaghiu. Începând cu anul 1999, după plecarea lui Radu Noaghiu în Statele Unite pentru continuarea carierei muzicale, conducerea ansamblului a fost preluată integral de Marius Modiga, actualul dirijor.

Ajuns astăzi la 28 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Mixt „Concentus” rămâne o prezență puternică în peisajul coral amator. Membrii săi, proveniți din domenii și generații diferite, sunt uniți de aceeași pasiune: muzica.

Durata + 1 h

Biletele se pot achiziționa de la Casieria Centrului Cultural Reduta Brașov, dar și online de pe Eventbook.

Prețul unui bilet întreg este de 40 de lei.

Prețul unui bilet redus (pensionari, studenți) este de 20 de lei.

Derzeit haben wir keine zukünftigen Vorstellungen geplant.

Bleiben Sie auf dem Laufenden mit Ihren Lieblingsveranstaltungen

Abonnieren

Wir empfehlen auch


ctrl LIVE: Imarhan [Algeria]
19:00 - Samstag, 7 November
ctrl LIVE: Imarhan [Algeria]
location_on Club Control
Bun Gasit Oameni Voiosi! Spectacol Aniversar - 30 ani de activitate artistica CRISTIAN BĂNĂȚEANU
19:00 - Dienstag, 15 September
Bun Gasit Oameni Voiosi!
location_on Teatrul Național "Marin Sorescu"
MOTHERLAND MINDTHEGAP Trio & FLOW.Strings Quartet
19:30 - Samstag, 5 September
MOTHERLAND
location_on Șura MET, Viscri 63
MOTHERLAND MINDTHEGAP Trio & FLOW.Strings Quartet
19:30 - Samstag, 12 September
MOTHERLAND
location_on Sinagoga Sion
Two Wrongs: Lee Scott & Black Josh (LIVE), Tasha, Dana, Dumitra, Maică-Ta
3 septembrie 2026, Open doors: 19:30 | Concert: 20:30 | Club night: 22:00
Two Wrongs: Lee Scott & Black Josh (LIVE), Tasha, Dana, Dumitra, Maică-Ta
location_on Club Control