Animusic Night

Anim'est 2018
18+
Animusic Night Anim'est 2018

Animusic Night 18+

Anim'est 2018

Clubul Expirat este gazda uneia dintre cele mai îndrăgite nopți din agenda festivalului, Animusic Night, care va avea loc joi, 4 octombrie, de la 20.00. 34 de titluri internaţionale concurează pentru câştigarea Premiului pentru Cel mai Bun Videoclip, anul acesta, o selecție în care se regăsesc lansările recente ale unor trupe și artiști consacrați, precum Keith Richards, Rone, Flying Lotus, Dominique A, Mastodon sau Sparks, precum și două videoclipuri muzicale autohtone, ale artiștilor Danaga (proiectul muzical al lui Daniel Aga), și Tony Baboon (proiectul solo al lui Adrian Cârciova).

Juriul acestei secțiuni este format din Adrian Despot, fondatorul şi frontmanul uneia din cele mai populare trupe rock din România, Viţa de Vie, cu o activitate de peste două decenii, Paul Mureșan, artist, regizor, animator şi ilustrator, cunoscut este pentru scurtmetrajele sale animate Pui de somn (2014),  care a primit  trofeul  pentru  Cel  mai  bun  film  românesc  la  Anim'est  2014,  şi Mamă, tată, am să vă spun ceva (2016), și George Stanca, cunoscut şi sub numele NotSoCommonDJ, om de radio, organizator de evenimente, pasionat de muzică electronică și promotor al acesteia, cu mai mult de zece ani de experiență în domeniu.

Proiecțiile videoclipurilor înscrise în competiție vor fi urmate de un live acoustic Adrian Despot și de concertul celor de la DayDay, unul dintre cele mai noi proiecte indie rock ale scenei bucureștene, o trupă a cărei muzică duce cu gândul la plaiuri vestice, la drum lung și la nopți leneșe, care aproape înghit zilele scurte. Schimbarea de ritm vine de la George Stanca, un alt membru al juriului care urcă pe scenă, de data aceasta la pupitrul DJ-ului.

En este momento, no tenemos ninguna representación futura programada.

Mantente al día con tus eventos favoritos

Suscribirse

también recomendamos


Bun Gasit Oameni Voiosi! Spectacol Aniversar - 30 ani de activitate artistica CRISTIAN BĂNĂȚEANU
19:00 - Martes, 15 Septiembre
Bun Gasit Oameni Voiosi!
location_on Teatrul Național "Marin Sorescu"
om la lună — ​SUMMER '26 TOUR ── Legend, Iași ​• 30 aug
30 August 2026, Acces: 19:00 | Concert: 20:30
om la lună — ​SUMMER '26 TOUR ── Legend, Iași ​• 30 aug
location_on Legend Pub
MOTHERLAND MINDTHEGAP Trio & FLOW.Strings Quartet
19:30 - Sábado, 5 Septiembre
MOTHERLAND
location_on Șura MET, Viscri 63
Ecouri pentru Cella Festivalul AICI A STAT - Ediția Cella Delavrancea
18:00 - Jueves, 15 Octubre
Ecouri pentru Cella
location_on Galeria Madrigal
AEREA [DE/ES] [LIVE]
23:00 - Viernes, 25 Septiembre
AEREA [DE/ES] [LIVE]
location_on Club Control