Maria - Inima României și Războiul Regelui

Turneu Național
Maria - Inima României și Războiul Regelui Turneu Național

Maria - Inima României și Războiul Regelui

Turneu Național

"Maria - Inima României" este povestea rolului politic şi a interesantei vieți private a Reginei Maria a României. Nepoată a Reginei Victoria, ea s-a căsătorit cu Prinţul Moştenitor al României în 1893. Vom vedea cum a condus ţara în timpul ororilor Primului Război Mondial, până la victoria de la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919. Filmul nu evită aspectele mai puţin strălucitoare ale vieţii Reginei. Fiul său, Carol, şi-a dispreţuit părinţii şi când a devenit Rege a alungat-o pe Maria de la curte. Iar când comuniştii au ajuns la putere, în 1945, au şters-o din istorie.

“Războiul Regelui” este ultima din marile poveşti nespuse ale celui de-al Doilea Război Mondial, dezvăluită de ultimul şef de stat din acele vremuri, rămas în viaţă – Majestatea Sa Regele Mihai I al României.  „Am luat trenul spre Berlin să vedem ce ar fi rezervat cealaltă cale şi am avut un prânz cu Hitler. Nu a fost deloc o întâlnire plăcută.“  

Povestea deciziei unui Rege care într-un punct critic în al Doilea Război Mondial a renunţat la sprijinul acordat Germaniei, a îndreptat România spre Aliaţi şi a grăbit sfârşitul războiului cu aproape 6 luni. Este o poveste a intrigilor de palat şi o poveste a decepţiilor. De la Palatul Buckingham spre Bucureşti, de la Moscova spre Washington, semnale diplomatice pierdute, spioni aristocratici, şantaj sub ameninţarea pistolului. Şi curajul unui tânăr Rege ce a îndrăznit.

Pentru pasionați și cunoscători de istorie, am pus la cale un eveniment deosebit, care va lua la pas toată țara: un turneu național al filmelor “Maria – Inima României” și “Războiul Regelui”.

Caravana ajunge în Timişoara în data de 2 decembrie, iar proiecţia celor două filme va avea loc la Sala Multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş (Bd. Revoluţiei nr 17), cu oră de începere 18:00. Evenimentul este realizat cu susţinerea Muzeului Naţional al Banatului și a Consiliului Judeţean Timiş.

Tot ce ai de făcut este să-ți rezervi biletul gratuit și să te bucuri alături de noi de cele două proiecții impresionante, care aduc împreună personalități magnetice, emblematice, îndrăgostite de aceeași țară. Află mai multe detalii pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/MariaInimaRomaniei/

Jelenleg nincs tervezett jövőbeli előadásunk.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

figyelmedbe ajánljuk


ADELA Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
ADELA
Online
RĂMÂNEREA / REMAINDERS Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
RĂMÂNEREA / REMAINDERS
Online
PINTEA Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
PINTEA
Online
Conclav / Conclave
19:00 - A mai nap, 22 November
Conclav / Conclave
Cinema Borșa 3D
Brave Father Online Festivalul Filmului Japonez
14:00 - Vasárnap, 24 November
Brave Father Online
Cinemateca Eforie