DIE GETRÄUMTEN

DE RO
DIE GETRÄUMTEN

DIE GETRÄUMTEN

DE RO

Regizor: Ruth Beckermann

Distribuție: Anja Plaschg, Laurence Rupp

Țară: Austria

Anul: 2016

Durată: 1h 29m

Rămășițele unei povești de dragoste. Protagoniștii filmului - chiar dacă absenți fizic - sunt poeții Ingeborg Bachmann (25 iunie 1926 – 17 octombrie 1973) și Paul Celan (23 noiembrie 1920 – 20 aprilie 1970), care s-au cunoscut în Viena postbelică. Animata lor relație epistolară este pretextul acestui film.

Proiecția specială a filmului „Die Geträumten/Cei visați“ de Ruth Beckermann este oferită de Cinema Elvire Popesco și de Forumul Cultural Austriac cu ocazia dublei expoziții Bachmann-Celan de la Muzeul Național al Literaturii Române din București -  „Scrieri antirăzboinice – Ingeborg Bachmann 1926-1973” și „Paul Celan – printre cuvinte/unter den Wörtern”. Cele două figuri esențiale ale creației literare de limbă germană sunt reunite din nou, în mod simbolic, prin două expoziții documentare care le prezintă parcursurile literare și de viață, precum și întâlnirea lor afectivă aflată la originea unor pagini literare de o forță și de o sensibilitate fără egal.

Relația lor de dragoste, în același timp dramatică, extatică și teribil de tristă, începe în 1948, pe când Bachmann are 22 de ani, iar Celan - 27. Istoria lor se va curma brusc, în 1970, când Celan se sinucide la Paris, aruncându-se în Sena. Pentru Ingeborg, Paul este iubirea vieții ei, chiar dacă îl va percepe întotdeauna ca pe un străin, nutrind uneori chiar și temeri față de el. Născut la Cernăuți (aflat pe atunci pe teritoriul Regatului României), Paul Celan provenea dintr-o familie de origine evreiască. Și-a pierdut ambii părinți, aceștia fiind uciși în timpul Holocaustului. Totul părea să-l separe de Ingeborg Bachmann, care fusese crescută într-un mediu cu puternice influențe național-socialiste. Petrecându-și copilăria în Carintia, în sudul Austriei, Bachmann a intrat foarte puțin în contact cu războiul, fără să fie prea mult în contact cu persecuțiile și ororile aduse de acesta. Relația dintre Ingeborg Bachmann și Paul Celan este ritmată de dragoste și prietenia, dar și de (prea) multe îndoieli și frământări. Într-un moment de incertitudine asupra viitorului lor comun, Bachmann se întreabă: „Să fim noi, oare, doar cei visați”, doar o iluzie?

Doi tineri actori, Anja Plaschg și Laurence Rupp, se întâlnesc într-un studio de înregistrări pentru a realiza o înregistrare a scrisorilor lui Ingeborg și ale lui Paul. Sunt repede absorbiți de tumultul emoțiilor din acest joc al apropierii și al distanțelor, al fascinației împletite cu teamă. În afara studioului, fiecare dintre ei se bucură și de compania celuilalt, discutând în contradictoriu, fumând, vorbind despre tatuaje și muzica preferată. Iubiri de ieri, de azi și de mâine: filmul deschide acele spații unde liniile clare, frontierele, limitele, certitudinile se estompează până la a dispărea...

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


FELIX ȘI OTILIA / FELIX AND OTILIA Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
FELIX ȘI OTILIA / FELIX AND OTILIA
Online
Burebista Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
Burebista
Online
BELLE smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
BELLE
Online
VIS. VIAȚĂ
18:00 - Today, 22 November
VIS. VIAȚĂ
Cinema Victoria Timișoara
Ricoșeu
17:00 - Tomorrow, 23 November
Ricoșeu
Cinema ARTA Cluj
Oddity
15:00 - Today, 22 November
Oddity
CINEMA UNIREA