Movie
25 Jul 2021

Ziua 3 la TIFF 2021


După două zile pline de filme, concerte, expoziții și proiecții speciale, weekendul de TIFF continuă tot în familie, la Cetățuie Open Air, unde copii se pot bucura de încă o zi cu activități speciale, jocuri, pictură și multe altele. La 21:45, publicul va putea urmări documentarul Tina, despre viața Tinei Turner.

De la 20:30, publicul TIFF se va putea bucura de primul concert cu acces gratuit, concertul lui VIZI, live pe scena Casei TIFF.

Unul dintre cele mai așteptate filme românești, Tata mută munții în regia lui Daniel Sandu, rulează astăzi la USAMV, de la 21:45. Cu Adrian Titieni în rol principal, filmul este o poveste care arată până unde poate merge iubirea și grija unui părinte pentru copilul lui.

Tot de la 21:45, la Castelul Banffy, publicul TIFF va putea urmări două scurtmetraje eveniment; Lux Æterna și Vocea Umană. În regia lui Gaspar Noé, Lux Æterna este un eseu acaparator despre respectul pentru convingerile personale, măiestria actorului şi cinema în general. Subtitrare filmului este doar în română, nu și engleză. Vocea Umană, în regia lui Pedro Almodovar, spune povestea a două ființe care văd pe pielea lor ce e abandonul.

Câștigător al premiului Oscar pentru cel mai bun film străin, ”Încă un rând” ajunge și la TIFF, într-o proiecție specială în Piața Unirii, astăzi, de la 21:45. Filmul urmărește 4 prieteni care, bazându-se pe o teorie care spune că ar trebui să ne naștem cu o anumită concentrație de alcool în sânge, se dedică unui experiment: de-a lungul întregii zile de lucru vor consuma suficient alcool pentru a atinge acea stare benefică. Dar curând micul lor experiment scapă de sub control...