om la lună a cântat Liniștea la un concert #soldout în Control Club din București. 400 de oameni și-au ținut respirația, au închis ochii, și-au mai șters câte o lacrimă, au zâmbit între piese și s-au îmbrățișat.
Dintotdeauna am avut nevoie de muzică și de poezie, limbaje universale pentru frumos, dar cu atât mai mult acum, în era digitală, căutăm experiențe, conexiune și intimitate.
Dacă pentru noi a fost magie, cum ai simțit tu concertul din Control?
Cred că l-am trăit cu o mare bucurie. Și i-am văzut și pe colegii mei la fel. Îi priveam în timpul pieselor și vedeam bucurie autentică pe fețele lor. Cred că am trăit concertul la întreaga lui intensitate și cred că și în public s-a simțit la fel. Am muncit foarte mult pentru concertul din Control, toată perioada asta a fost intensă și destul de greu de dus uneori. Așa că la final, îmbrățișarea de după a fost exact felul de a ne spune unii celorlalți „nu m-am simțit niciodată atât de bine pe scenă în viața mea”. Iar lucrul acesta venind din partea unor oameni cu multe concerte la activ. Suntem extrem de recunoscători pentru seara aceea, nu o să o uităm.
Am aflat cum e pe scenă, dar care a fost unul dintre cele mai faine concerte la care ai stat în public?
Am văzut cam toată muzica pe care o iubesc. Am văzut Depeche Mode de multe ori, am trăit momentul acela în care Dave ridică mâinile pe Never let me down again și tot stadionul mișcă din ele stânga-dreapta, chestie care îți ridică părul pe tine. Am văzut Muse de multe ori, chiar și pe Wembley, cu oameni sărind de bucurie și urlând. Și multe altele. Dar cel mai emoționat am fost toamna trecută la un concert într-o piață micuță dintr-un oraș din Toscana, unde a cântat Mike Patton de la Faith No More, cu proiectul lui de muzică italiană Mondo Cane, obsesia mea muzicală de vreo câțiva ani. Era fix de ziua mea și am trăit o emoție fantastică. Deși știam toate piesele cuvânt cu cuvânt, ba chiar și ordinea lor, nu am putut să cânt nimic, am stat cu gura căscată tot concertul. Cred că a combinat toate lucrurile care mă emoționează pe mine. Și am înțeles din perspectiva spectatorului ce emoții mari poate să îți transmită muzica. Am înțeles pentru prima oară de ce urlau fetele acelea când a venit Michael în România. :)
Ce a fost mai întâi – poezia sau muzica?
Nu cred că e un răspuns clar la întrebarea asta. Cred că una o trage după ea pe cealaltă. La mine, cel puțin, așa e. De multe ori am scris versuri pur și simplu, apoi găsindu-le muzica potrivită. Sau în alte dăți versurile mi-au venit cântate deja. Nu e o rețetă. Dacă vorbim de muzică și poezie în general, cred că muzica a fost mai întâi și mai cred că muzica o să se termine ultima, ea ajunge cel mai repede și cu cel mai mic efort la oameni.
Ce ai citit în ultima vreme și ți-a plăcut?
Cred că fiecare perioadă din viață are cărțile ei, există cumva un zeu al cărților care face potriveala între cititor și cărțile de care are nevoie. După vreo doi ani în care am citit aproape exclusiv literatură rusă, de la origini până în zilele noastre, fiind foarte atras de lirismul și predispoziția rușilor spre introspecție și tragic, în ultimul timp am început să alternez scriitori din culturi care îmi sunt străine. De la cultura japoneză, la cea arabă sau cea persană. Mă fascinează descoperirea lumilor lor, cu prejudecățile și tradițiile lor, cu rezolvările lor particulare. Și mai redescopăr acum cărțile copilăriei mele, acum citindu-le împreună cu băieții mei. După Doctorul Aumădoare și Cipi acest pitic uriaș, am sărit direct în seria Harry Potter. E minunată cartea asta, cu toate straturile ei cu tot. Și să te ții acolo explicații. :)
Asculți muzică atunci când compui versuri? Ce melodie ai ascult pe repeat de curând?
Ascult muzică în cea mai mare parte a zilei, dar obișnuiesc ca atunci când îmi vine o idee de versuri să opresc muzica și să rămân cu căștile în urechi. Mă izolez fonic, cumva. Mă închid cu gândurile mele și țin și oamenii la distanță o vreme. Se întâmplă de multe ori să găsesc inspirație în alte cântece, într-un vers sau un cuvânt, în timp ce le ascult în metrou sau pe stradă. Și de la ele să îmi construiesc o întreagă poveste. Varianta mea pe tema dată.
În ultima vreme ascult foarte mult Editors. Au început să îmi placă cu adevărat de curând așa că am pe reapeat shuffle-ul cu ei de pe Spotify. Și am început să ascult și muzică românească, din zona noastră. Și am decoperit cu uimire cântece minunate de la trupe de care auzisem doar.
Care este cel mai important lucru pe care ți l-a oferit muzica?
Hmm, aici cred că e mai mult de spus. Am trecut prim multe în relația cu muzica. De la curiozitate și uimire, la nevoie, așteptări enorme, bucurii, deziluzii, până chiar la dependență. Cred că avem o relație complicată. :) Și cred că ne-am oferit reciproc o mulțime de lucruri.
Multă vreme am crezut în misiunea mea de Salvatore della patria. Că muzica mea salvează vieți și că e importantă peste măsură. Că există o misiune. Că totul e extrem de personal, carne și sânge. Destul de trufaș gândul și păgubos rău.Trecând anii și oprindu-mă o vreme, cred că am reconsiderat relația și rolul meu în toată treaba asta. Așa că aș putea spune azi că muzica mi-a oferit mie personal marea șansa de a-mi putea exprima emoțiile, de a le putea verbaliza și înțelege, de a mă lupta cu monștrii mei și cu fricile teribile, de a-mi cânta fericirea și uimirea cu ajutorul ei. Pentru mine, e un soi de terapie continuă cântatul. Și bănuiesc că pentru majoritatea artiștilor e asta. Apoi, pentru ascultători îmi doresc tare mult să găsească în muzica și în versurile mele un prieten, o explicație, o convingere că ceea ce simt ei nu simt doar ei. Că mai sunt oameni ca ei, că nu sunt singuri. Să își poată lua de aici puterea să continue alergarea.
om la lună va avea concert sâmbătă, 29 februarie, ora 20:00, la Flying Circus, în Cluj-Napoca.
Nu pierdeți ocazia de a vă bucura live de muzica lor.
Bilete disponibile aici.
Photo Credit: Ioana Popescu