om la lună ajunge în Cluj, pe 29 februarie, în clubul Flying Circus
-----
Om la lună vine pentru prima dată la Cluj, în formulă full band, sâmbătă, 29 februarie, în Flying Circus. După concertul sold out din Control, trupa ajunge la Cluj să prezinte publicului piesa Liniștea, ce se aude deja la radiouri și care are parte și de un videoclip realizat de echipa de la Paria Studio.
"Ne bucurăm tare mult să ajungem pentru prima dată la Cluj, unde abia așteptăm să reîntâlnim prieteni vechi și să cunoaștem oamenii cu care deja suntem prieteni virtuali de când am început om la lună." Doru Pușcașu
În cele aproape patru luni de la debutul ca trupă, om la lună a prezentat publicului noul concept de poezie cântată, aducând pieselor deja știute sonorități post-rock și alternative-rock. De la rough acoustic poetry la rough alternative poetry.
Recent lansatul single ‘Liniștea’, foarte bine primit de public și de critici, a intrat în heavy rotation la radiouri și în topurile de specialitate și beneficiează de un videoclip special, regizat de Bogdan Maraloiu și produs de Paria.
-----
✎ Om la Lună
Om la Lună este un strigăt. De mare iubire, de frică, de bucurie, de regăsire, de tristețe, de neadaptare, de renunțare, de curaj, de recunoștință.
Om la Lună a început în mai 2018 ca proiect de rough acoustic poetry al lui Doru Pușcașu, un demers sincer și autentic de poezie cântată, în care chitara sau pianul completau versurile meșteșugite ale lui Doru.
Om la Lună a crescut organic cu fiecare concert, cu fiecare episod de muzică și storytelling, transformând fiecare apariție într-o experiență foarte intimă, memorabilă, ce apropie oamenii într-un mod iremediabil. Pe parcursul unui an și jumătate de la lansare, Om la Lună a susținut concerte în București, Brașov, Iași, Cluj, Sibiu și Târgu Mureș, întâlnind un public cald și deschis discursului încărcat de emoție și vulnerabilitate din cântecele sale.
În toamna lui 2018, Doru l-a cunoscut pe Dragoș Strat, un muzician extrem de talentat, care a produs în studioul propriu primele trei cântece Om la Lună.
Pentru că Om la Lună a fost de la început un proiect deschis, iar colaborarea punctuală cu Dragoș s-a transformat într-o relație de lungă durată, Doru a simțit nevoia să exploreze și mai mult zona în care muzica lui este instrumentată mai complex, așa că, într-un mod absolut firesc, începând din luna septembrie 2019, lui Doru și Dragoș li s-au alăturat Cătălin Constantin și Adrian Maraloiu - doi muzicieni experimentați, pentru a duce Om la Lună într-o formulă de full band.
În septembrie 2019, Om la Lună a lansat ’Valurile’, prima piesă în formula de patru, începând apoi o serie de concerte pentru a prezenta publicului cântecele în noua interpretare. Iar de atunci Om la Lună este oficial lansat la apă și continuă apăsat să-și scrie povestea cu sinceritate și pasiune.
-----
✎ Om la Lună:
Doru Pușcașu (voce, chitară, pian)
Dragoș Strat (chitară, voce)
Cătălin Constantin (bas)
Adrian Maraloiu (tobe, voce)
-----
✎ Deschidem ușile la ora 20:00
✎ Prețul biletului este de 30 lei în presale (până în 23 februarie 2020)/ 40 lei în perioada 24 - 29 februarie 2020
-----
✎ Facebook: https://www.facebook.com/omlaluna
✎ Youtube: https://www.youtube.com/c/omlaluna
✎ Instagram: https://www.instagram.com/om.la.luna
✎ Bandcamp: https://omlaluna.bandcamp.com/
✎ Spotify: https://open.spotify.com/artist/5J94Bk05Jkmul9Ptgpz7iz
✎ Apple Music: https://itunes.apple.com/artist/om-la-luna/1471619889